UDMR nu mai participă la şedinţele Parlamentului, până la rezolvarea situaţiei de...

UDMR nu mai participă la şedinţele Parlamentului, până la rezolvarea situaţiei de la UMF Târgu Mureş

449
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Liderul senatorilor UDMR, Fekete Anras Levente, a anunţat, ieri, că parlamentarii Uniunii nu vor participa la şedinţele de plen ale acestei Camere până când Guvernul nu va adopta o hotărâre privind introducerea învăţământului în limba maghiară la Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş. La scurt timp, şi liderul deputaţilor UDMR, Mate Andras Levente, a declarat că parlamentarii Uniunii au primit mandat de la preşedintele Kelemen Hunor să nu participe la lucrările Camerei de ieri. El a explicat că nu este vorba despre un protest parlamentar, însă reprezentanţii Uniunii vor să demonstreze că fără UDMR nu se poate guverna. Prima consecinţă a gestului UDMR a fost că şedinţa de plen a Senatului de ieri a fost suspendată, din lipsă de cvorum.

Ieri dimineaţă, imediat după şedinţa coaliţiei, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, susţinea că partidele aflate la putere au bătut palma în privinţa învăţământului în limba maghiară la UMF Târgu Mureş: „Am discutat, luni, în coaliţie, despre situaţia UMF Târgu Mureş, iar preşedintele PDL, Emil Boc, a venit cu un mandat care suna în felul următor: PDL susţine aplicarea Legii educaţiei în spiritul şi litera ei, iar acest lucru se poate face prin adoptarea unei hotărâri de Guvern pentru înfiinţarea unei linii maghiare la UMF Târgu Mureş. În acest moment, discutăm despre textul propriu-zis, despre conţinutul HG, astfel încât marţi (n.r. – astăzi) să intre în şedinţa de Guvern”. Declaraţie contrazisă de secretarul general al PDL, Ioan Oltean, care a precizat că nu s-a luat o hotărâre finală şi că problema „rămâne în pronunţare. Se mai discută”, şi de preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, potrivit căreia „coaliţia nu a luat nici o decizie şi a dat mandat Guvernului să facă acest lucru”.

USL va depune moţiune de cenzură dacă Guvernul Ungureanu adoptă HG privind înfiinţarea liniei în limba maghiară la UMF Târgu Mureş, a anunţat, ieri, fostul ministru al Educaţiei, Cristian Adomniţei: „Acestea sunt solicitările şi deciziile USL: unu – demiterea, de urgenţă, a ministrului Cătălin Baba, pentru nepermisul şantaj şi ingerinţă politică, la dorinţa unui partid politic, UDMR, în comunitatea academică de la UMF Târgu Mureş, şi doi – dacă, totuşi, Guvernul Ungureanu şi al PDL va adopta vreo HG de înfinţare a acestei facultăţi, acesta e motivul principal pentru înfiinţarea unei moţiuni de cenzură din partea USL şi va fi şi primul HG care va fi desfiinţat când USL va veni la guvernare”. Acesta a spus că USL va renunţa la protestul parlamentar pentru a depune şi vota moţiunea de cenzură.

Aproximativ 300 de studenţi ai UMF Târgu Mureş şi alte persoane au protestat, ieri după-amiază, în Piaţa Teatrului din municipiu, împotriva înfiinţării liniei în limba maghiară. Manifestanţii aveau pancarte pe care scria „Nu separării etnice”, „Nu suntem troc politic”, „Vrem autonomie universitară”. Rectorul UMF Târgu Mureş, Constantin Copotoiu, a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, că Ministerul Educaţiei a avertizat instituţia că ar putea să i se suspende finanţarea dacă nu rezolvă „problema liniei maghiare”: „După mai multe discuţii avute cu domnul ministru al Educaţiei Naţionale, vineri seară am primit un telefon în care ne-a spus că, dacă nu rezolvăm problema liniei maghiare şi nu introducem în Cartă aceste lucruri, ne suspendă finanţarea. A spus că ne va trimite o adresă, pe care am primit-o luni (n.r. – ieri) dimineaţă”. Potrivit acestuia, în adresa transmisă conducerii universităţii ministerul îi atrage atenţia că alegerile pentru funcţia de rector, desfăşurate în urmă cu câteva săptămâni, nu sunt legale, întrucât Carta nu este aprobată.

 

Sursa: cvlpress.ro



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.