500 de persoane au participat la spectacolul dedicat unei eleve bolnave de...

500 de persoane au participat la spectacolul dedicat unei eleve bolnave de leucemie

755
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

CRAIOVA. 500 de persoane au venit aseară,  la spectacolul de la Teatrul Liric „Elena Teodorini” din Craiova, care încheie campania „Dar cu drag de mărţişor”.

Acţiunea a fost iniţiată de Fundaţia „Cuvântul care zideşte”, patronată de Mitropolia Olteniei, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, Casa de Cultură „Traian Demetrescu”, şi urmăreşte strângerea de fonduri pentru tratamentul Oanei Neacşu, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Naţional “Carol I”. Eleva a fost diagnosticată cu leucemie acută mieloblastică şi are nevoie urgentă de un transplant medular allogeneic în străinătate. Oana Neacşu se află la o clinică din Israel, unde urmează un tratament specific.

„Ne bucurăm că acţiunea a avut răsunet şi că acum, în perioada Postului Paştelui, oamenii sunt solidari cu suferinţa unei eleve aflate în suferinţă. În sală au fost peste 500 de persoane. Mulţi dintre cei prezenţi au achiziţionat mărţişoare, icoane, broşe şi vase de lut pictate, donate de elevii din Craiova pentru a fi expuse spre vânzare”, a declarat Cristina Stamatoiu, director executiv al Fundaţiei „Cuvântul care zideşte”.

Cristian Sanda, participant la Vocea României şi elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Carol I”, a urcat pe scena teatrului în jurul orei 19.00.

 

Cristina Stamate, directorul executiv al Fundaţiei „Cuvântul care zideşte”, a precizat că suma adunată în urma acestei acţiuni va fi făcută publică până la sfârşitul săptămânii. La acest moment, pentru tratmentul Oanei Neacşu s-au strâns 80.000 de euro. Costul tratamentului este de 136.000 de euro.

 

Sursa: oradedolj.ro



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.