Ce face românul când nu are ce face ?

Ce face românul când nu are ce face ?

759
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Se spune că olteanul când nu are ce face se dezbracă şi îşi păzeşte hainele. Se mai spune că armata când nu are ce face se mută sau văruie. Poate există şi alte ziceri despre alte regiuni sau profesii.

Dar de curând am aflat ce face Gâdea când nu are ce face. Îl invită pe MRU la emisiune. L-am mai văzut o dată la o emisiune nu mai reţin cine era invitatul tot un personaj pe care Gâdea îl vedea victimă sigură şi a fost făcut mat din trei mutări, de ajunsese săracul Gâdea să dea din buze ca peştele pe uscat. Aşa şi acum .

În goana după rating s-a gândit domnul Gâdea – pe care personal îl consider cel mai jalnic dintre moderatorii nu numai de la Antena 3 ci din toate televiziunile – să facă o emisiune şoc la care să îl invite pe primul ministru şi credea probabil că o să-l facă praf. Întrebările de baraj se ştiau şi MRU era victimă sigură. Domnule, acum eu am mai văzut filme din astea cu japonezi care îşi fac sepuku, am văzut şi filme în care unii oameni de onoare îşi puneau pistolul la tâmplă sau se aruncau de la înălţime pentru că fuseseră prinşi în situaţii deosebite şi onoarea le era pătată. Dar să te faci de râs în halul acesta şi să rămâi pe piaţă, să te vadă lumea în continuare, mi se pare total fără sens. Mie mi-ar fi ruşine să mai ies şi pe stradă.

Nu am prins emisiunea de la început, şi iniţial mi-a părut rău. Am văzut-o apoi pe site-ul Antenei 3, înregistrată. Mă gândeam că MRU va fi hăcuit şi parcă aş fi vrut să văd cum scoate cămaşa. Apoi când am văzut că nu se puseseră întrebările de baraj m-am bucurat. Dar când am văzut că MRU răspunde la întrebarea legată de incompatibilitate prin aceea că legea se aplică angajaţilor iar el nu primea salariu, el avea indemnizaţie am crezut că acolo i s-a terminat domnului Ungureanu. Personal nu am înţeles de ce domnul Ungureanu nu se considera angajat al SIE şi de ce legile şi regulamentele de ordine interioare nu i se aplicau. Astfel de probleme se pun numai în societăţile private, unde patronul face legile în firma sa pentru ceilalţi angajaţi iar el este deasupra lor. Dar SIE nu este o firmă privată, chiar dacă şeful său aşa consideră, iar legea se aplică în aceeaşi măsură, atât femeii de serviciu cât şi directorului. Asta trebuia să răspundă domnul Gâdea, dacă avea un pic de cap să gândească, dar după cum a reacţionat, mi-a lăsat impresia că foloseşte capul doar pe post de cuier. Cum a primit răspunsul domnului Ungureanu, domnul Gâdea, a tăcut de parcă nu se aştepta ca domnul Ungureanu să îi răspundă. De fapt cred că lupta a fost inegală. Spun asta, pentru că domnul Ungureanu când a venit la discuţii a ştiut ce îl va întreba Gâdea, dar Gâdea nu ştia ce îi va răspunde Ungureanu, aşa că pe undeva Gâdea a fost dezavantajat. Orice alt moderator ar fi făcut un efort de voinţă şi ar fi încercat să anticipeze răspunsurile lui Ungureanu, cu atât mai mult cu cât se spune că este un om pregătit. Orice moderator, dar nu Gâdea. După ce a reuşit să văduvească postul de 150.000 lei pentru că a vorbit prostii, acum a reuşit şi să îl facă de râs pentru modul în care a tăcut. De ce e ţinut oare acolo dacă nu ştie nici să tacă nici să vorbească când trebuie ?

Domnul Gâdea a avut în mână cărţi pe care nu a ştiu să le joace, cărţi servite chiar de domnul Ungureanu. Acesta întrebat de episodul cu oamenii leneşi a afirmat că el s-a revoltat pentru cei care puteau dar nu făceau nimic în sprijinul propriei situaţii, pentru că domnia sa este un om care s-a afirmat prin forţele proprii. Era momentul când Gâdea putea să îl întrebe :

  1. Pe forţele proprii a obţinut şi titlul de membru supleant al CC al UTC ?
  2. Pe forţe proprii a fost obţinut bursele SOROS?
  3. Pe forţe proprii a fost promovat de către Tăriceanu ?
  4. Pe forţe proprii a părăsit PNL şi a intrat în ograda lui Băsescu ?

Bineînţeles, Gâdea nu a văzut mingea ridicată şi a ratat ocazia să înscrie. Ratând ocazia, domnul Gâdea a încercat să se infiltreze pe extrema dreaptă, dar nici pe partea UDMR nu a reuşit să intre în careu, şi a fost prins în off-side printr-o fentă de logică pe care a arătat că nu o stăpâneşte.

A încercat apoi printr-o întrebare nepermisă să afle reacţia lui Ungureanu, la criticile doamnei Udrea. A crezut că vorbeşte cu Marean, sau cu primarul nu ştiu cărei comune, care doarme cu poza unor fete din Pleşcoi sub pernă, dar modul în care a pus întrebarea i-a ridicat mingea lui Ungureanu care i-a cerut să detalieze ce vrea practic să afle prin acea întrebare şi prins din nou în off-side domnul Gâdea recunoaşte singur că nu a fost o întrebare importantă. Domnul Ungureanu, nu este o somitate dar a fost suficient de deştept încât să ştie să speculeze întrebarea tendenţioasă a lui Gâdea şi să evite răspunsul la întrebarea care nu fusese pusă, pentru că domnul Gâdea se credea reporter Can – Can.

Nici o întrebare punctuală, cea referitoare la demisia şi poziţia lui Hăhăianu, domnul Gâdea nu a fost în stare să o lămurească şi a dat înapoi când MRU a răspuns că pe el îl interesează sistemul, nu omul, deşi era clar că avea cunoştinţă despre poziţia actuală a domnului Hăhăianu, dar nu voia să vorbească. Dacă nici la o asemenea întrebare nu poţi obţine un răspuns tranşant, e momentul să te laşi de meserie.

Trecând peste Gâdea, o mare dezamăgire a fost şi domnul Ungureanu despre care toţi spuneau că este un individ rasat, pregătit, care în ciuda simpatiilor politice are totuşi unele merite şi aptitudini profesionale. Să îmi fie cu iertare, dar nu prea s-au văzut în emisiune. Comportamentul şi răspunsurile sale au fost uneori de grădiniţă, ca şi în cazul cu râsul acela de copil când i-a spus domnului Gâdea că dacă ştia ce îl interesează, i-ar fi dat prin telefon „corecţia cuvenită”, corecţie pe care Gâdea a primit-o fără să clipească pentru că nu avea ce să răspundă. Domnul Ungureanu a fentat nu cu subtilitate ci rudimentar întrebările neplăcute, aş spune clasic, ba prin insistenţa cu care a evita un răspuns tranşant, ba prin specularea unei greşeli sau lipse de eleganţă în întrebare, ba prin apelul la unele aşa zise cutume sau prevederi legislative pe care totuşi nu le-a nominalizat dar a lăsat să se înţeleagă că ar exista, pentru că ştia că Gâdea nu stăpâneşte subiectul şi a venit cu lecţia neînvăţată. Uneori şi-a luat figura aceea ce intelectual clipind din ochi precum o fecioară de la Crucea de Piatră, alteori a glumit prieteneşte, tratându-l pe bietul Gâdea care nu mai era gâde, era victimă, ca pe un prieten, făcându-l pe acesta să se simtă egalul său. În toate situaţiile însă a fost fals. Aşa cum a fost fals şi când s-a făcut că scapă din greşeală informaţia privind discuţia la telefon cu Ponta. S-a dat de gol singur, ca un hoţ de duzină, când după ce a dat informaţia cu discuţia telefonică, văzând că Gâdea nu sesizează informaţia şi nu cere lămuriri de genul “cum, dar dumneavoastră ţineţi contactul cu domnul Ponta, vorbiţi frecvent la telefon?“ , a intervenit – deşi discuţia trecuse pe alt subiect- spunând “sper că domnul Ponta îmi iartă confidenţa “ . S-a dat de gol insistînd pe subiect ca şi cum îi părea rău că nimeni nu a sesizat importanţa acestei “confidenţe“ scăpate “din greşeală ”. Ce să faci, Domnul Ungureanu încă se mai crede agent şi poate încă mai este. Întrebarea este al cui ?

Cu ce scop a scăpat “indiscreţia” şi scuzele faţă de “prietenul” Ponta? La prima vedere s-ar părea că domnul Ungureanu a vrut să îl discrediteze pe domnul Ponta şi să bage băţul prin gardul dintre Ponta şi Antonescu, să provoace noi fricţiuni între gemenii Dalai Lama. Unii aşa sunt tentaţi să creadă şi chiar se miră cât de străvezie a fost insistenţa lui Ungureanu şi cât de neprofesionalist a lucrat. Atât de pe faţă a fost aluzia şi insistenţa sa vizavi de discuţia cu Ponta, încât orice copil ar fi realizat că a fost făcută intenţionat. Ei bine, tocmai acest lucru mă face să mă gândesc dacă nu cumva această confidenţă a fost făcută tocmai pentru a vedea toată lumea că “Ungureanu încearcă să îl culpabilizeze pe Ponta, deci e clar că nu e nimic între Ponta şi Ungureanu, pentru că s-a văzut clar că Ungureanu a vrut să îl discrediteze”. Până şi Crin afirmă că a fost o încercare de a băga zâzanie în interiorul USL. Unii răsuflă uşuraţi, stratagema nu a reuşit, Crin şi PNL nu au căzut în plasă, Ungureanu nu a reuşit să spargă USL. Eu, mai circumspect mă îndoiesc că Ungureanu ar fi jucat aşa de prost, şi înclin să cred că jocul a fost mai subtil şi cred – după declaraţiile la cald – că planul a reuşit, Crin a înghiţit gogoaşa. Ungureanu nu a vrut să îl întărâte pe Crin împotriva lui Ponta,ci să îl salveze pe Ponta. Ştia că oricum s-a aflat sau se va afla de telefoanele şi discuţiile sale cu Ponta. Dacă s-ar fi limitat să afirme aşa într-o doară la acea discuţie şi ar fi trecut repede mai departe, poate aş fi crezut şi eu că i-a scăpat porumbelul. Dar când după trecerea momentului, schimbarea subiectului, a revenit aşa dintr-o dată să spună că speră că Ponta îi va ierta confidenţa cu telefonul- vezi doamne culpabilizându-l,- atunci pentru mine a devenit clar că era intoxicare. Voia să fie clar că mesajul va fi remarcat, pentru că Gâdea nu îl remarcase. Şi mesajul pe care voia să îl transmită nu era că Ungureanu a discutat cu Ponta ci că Ungureanu încearcă să îl înfunde pe Ponta.

Una peste alta, domnul Gâdea s-a făcut de râs, prestaţia sa a fost jalnică. Eu în locul său aş scoate această emisiune din arhivă, pentru că altfel va fi folosită drept emisiune – şcoală despre cum nu trebuie să fii moderator.

Ce face Antena 3 când nu are ce face ? Emisiuni cu Gâdea.

• Autor: Neacşu Marin

Sursa: http://radicaldedolj.info/



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.