Solomon: Pentru mine, dl. Berceanu este o piatră de moară

Solomon: Pentru mine, dl. Berceanu este o piatră de moară

359
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza
Primarul Antonie Solomon a explicat, într-o conferinţă de presă, motivele care au stat la baza discuţiilor contradictorii pe care le-a avut cu fostul ministru al transporturilor, Radu Berceanu.

Antonie Solomon susţine că s-a certat cu Radu Berceanu din cauza drumului expres pe care Ministerul Transporturilor trebuia să îl realizeze între Piteşti şi Craiova. „Pentru mine, domnul Berceanu este o piatră de moară. Acum patru ani când eram pe afiş am scăzut cu 10-15 la sută. Îmi zicea lumea <<bă, ce cauţi cu ăla pe afiş>>. Am zis că e un om bun care a făcut multe pentru Craiova. De fapt, de unde a plecat scandalul meu cu Berceanu? De la faptul că acel drum expres Craiova – Piteşti n-a fost realizat. Ba chiar anulat şi a trecut pe la Alexandria, pe la domnul Videanu. Era o condiţie a Ford de a veni în România, condiţie spusă şi de mine faţă de preşedintele Băsescu, faţă de domnul Berceanu care era la masa respectivă. Acest drum era vital pentru noi pentru că ne lega de Culoarul 4 Paneuropean. Sunt subcontractori ai lui Ford şi ai lui Renault care aveau nevoie de acest drum. În mai o să înceapă producţia. Nu ştiu pe unde va fi traficul acesta cu piese şi maşini. Ăsta a fost oful meu şi pentru asta am ieşit cu scandal şi m-am detaşat”, a declarat Antonie Solomon.

 

Sursa: lupamea.ro

 



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.