16 martie 1983 – ziua cea mai frumoasă din istoria fotbalului craiovean şi ltean.
Ziua în care CRAIOVA MAXIMA a scris prima pagină de aur din istoria fotbalului românesc în ceea ce priveşte echipele de club.
A fost ziua în care CAMPIOANA UNEI MARI IUBIRI devenită ulterior CRAIOVA MAXIMA a devenit O LEGENDĂ.
Istoria acestei echipe studenţeşti, începută la data de 05.09.1948, este una care nu poate fi ştearsă din memoria a milioane de români. După 16 ani de urcuş, încet dar sigur, din ligile inferioare spre lumea bună a fotbalului românesc, UNSR, CSU şi apoi Ştiinţa Craiova a promovat în Divizia A, pe atunci prima ligă a fotbalului românesc. La doi ani după promovarea din 1964 echipa îşi capătă numele de Universitatea Craiova, titulatură sub care înregistrează toate reuşitele în plan intern şi internaţional.
Tot din 1966 a venit în curtea, deja, Universităţii Craiova cel care avea să schimbe destinul sportiv al echipei – Ion Oblemenco. ”Tunarul” şi colegii lui au adus echipa în 1972-1973 spre titlu de campioană, titlu furat de Dinamo şi CFR Cluj. A fost momentul în care o ţară întreagă i-a acordat echipei alb-albastre titulatura de CAMPIOANA UNEI MARI IUBIRI.
Oblemenco&Co. Aveau să câştige primul titlu naţional un an mai târziu, în ediţia 1973–1974, ediţie care a fost şi prima în care în Divizia A au evoluat 18 echipe.
1973–1974 a fost şi sezonul în care Ilie Balaci a preluat, din mers, ştafeta de la Oblemenco, Deselnicu&Co. ”Marele Blond” al Olteniei alături de ceilalţi colegi ai săi a făcut ca din CAMPIOANA UNEI MARI IUBIRI titulatura grupării alb-albastre să fie CRAIOVA MAXIMA. În 1982-1983 a apărut şi expresia: ” Echipa pe care o ştie tot românul, de la ăl cu ţâţa-n gură, pân’la ăl cu barba sură: Lung, Negrilă, Tilihoi, Ungureanu, Ţicleanu, Ştefănescu, Crişan, Balaci, Cămătaru, Donose, Cîrţu, Beldeanu, Irimescu, Geolgău şi Boldici.
După perioada 1979–1984 avea să apară o nouă generaţie de aur cea a lui Gică Popescu, Săndoi, Badea, Stângă, Papură, generaţia care a adus al doilea şi ultimul event din istoria clubului în 1990–1991.
A mai fost o Cupă în 1992–1993 (cu Dacia Unirea Brăila şi fractura lui Emil Săndoi), ultimul trofeu cîştigat, şi alte 3 finale pierdute în 1993– 1994 (cu Gloria Bistriţa), 1997–1998 (cu Rapid) şi 1999–2000 (cu Dinamo).
De ce 16 martie ziua Olteniei, Eterna Terra Nova ?
Foarte simplu. Este ziua în care am învins pe ”Centralul” din Bănie formaţia germană – 1 F.C. Kaiserslautern – cu scorul de 1–0, gol Nicolae Negrilă, minutul 82, victoria care a reprezentat calificarea în semifinalele Cupei UEFA. Atunci s-a scris istoria, atunci a intrat gruparea alb-albastră în LEGENDĂ: prima echipă românească prezentă în semifinalele unei competiţii europene a cluburilor de fotbal.
16 martie 1983 este ziua în care nici un craiovean nu s-a dus la servici, nici un elev nu s-a dus la şcoală. Este ziua în care sute de români din afara Olteniei au venit de cu seară şi au dormit în împrejurimile Stadionului ”Central” pentru a fi siguri că apucă un loc în tribune. Încă din jurul ori 09:00 centrul urbei era înţesat de oameni care încet, încet mergeau spre stadion. Un student arab îmbrăcat în leu şi cocoţat pe un mercedes a dat ture prin oraş timp de 2-3 ore. La orele prânzului maşina lui Aurel Ţicleanu a fost şifonată rău în vecinătatea ”Farmaciei arabe” la, vechea intersecţie, a străzilor Calea Bucureşti şi A.I. Cuza. E ziua în care pentru un bilet se oferea şi 3.500 de lei, la negru, pentru a prinde un loc în tribune. A fost o superbă zi de primăvara care la ora 10:00 avea deja în tribunele ”Centralului” 30.000 de spectatori, iar la ora meciului – 14:00 – se consideră că au fost în tribune 55.000 de oameni. A fost un meci cu suspans cu o luptă acerbă între Cămătaru şi Briegel, cu o inepuizabilă dorinţă de victorie a celor 11 alb-albaştrii împinşi de la spate de suflul a 55.000 de suflete. A fost ziua în care izbăvitorul gol al lui Nicolae Negrilă din minutul 82 a dus în istorie Universitatea Craiova.
A fost ziua cea mai frumoasă din istoria fotbalului craiovean. Fluviul de suporteri ai Universităţii Craiova s-a revărsat pe Calea Unirii până la Hotelul Jiul unde ad-hoc Cenaclul Flacăra a susţinut un spectacol care a blocat circulaţia în zonă. Ziua în care Adrian Păunescu, după finalul partidei a scris primele versuri ale deja Imnului Universităţii Craiova – IMN PENTRU OLTENIA !
Cine a trăit această zi a avut parte de o zi cu adevărat fericită.
A fost ziua care a încununat zeci de succese şi mii de zile de antrenament a sute de fotbalişti care s-au dăruit pentru sport, competiţie, dar în special pentru Spiritul Craiovei.
16 martie 1983 a fost o zi unică şi, din nefericire, irepetabilă. E ziua în care Craiova a fost Capitala României.
Tocmai de accea consider că 16 martie ar trebui declarată Ziua Olteniei.Cel puţin sentimental şi sportiv, pentru că la orizont nu se întrevede nici un eveniment, din oricare domeniu al societăţii civile, care să depăşească anvergura celor întâmplate în Bănie în data de 16 martie 1983.
În baza celor trăite atunci de milioane de români spun LA MULŢI UNIVERSITATEA CRAIOVA, LA MULŢI ANI CRAIOVA şi, bineînţeles, HAI UNIVERSITATEA, HAI CRAIOVA, TU CAMPIOANA UNEI MARI IUBIRI !
Vom fi iarăşi ce am fost şi mai mult decât atât ! Vom reînvia din cenuşa ”imperiului mafiot a fotbalului românesc” şi vom aştepta, oricît va fi nevoi, un alt 16 martie.
CRAIOVA ESTE ŞI VA RĂMÂNE ACEA ECHIPĂ DE RENUME, PENTRU CĂ VOI NU VEŢI PUTEA SĂ NE SCHIMBAŢI ISTORIA !
Sursa: olteniapress.ro
