Ca un strigoi din Vechiul Testament, Traian Băsescu îi cere socoteală lui Victor Ponta pentru marile fărădelegi înfăptuite de triada funestă Anastase-Udrea-Ridzi (ca să evoc doar „caprele metafizice şi râioase” din PDL). Preşedintele este răzbunător şi trist în acelaşi timp, observând că, încă un pas înainte al PDL înseamnă trei paşi înapoi în istoria României… Încălcând orice regulă a bunului-simţ şi – mai ales – călcând în picioare principiile fundamentale ale democraţiei, Băsescu menţine criza politică, morală şi economică a ţării la cele mai înalte niveluri, înălţând aceeaşi formulă totalitaristă: „Mai multe soluţii, un singur intermediar: eu, Traian Băsescu Mondial!”. Prestigiul fatal al mandatelor sale se rezumă la faptul că, în orice parte ai apuca în această ţară, nu dai decât de apucăturile antidemocratice propovăduite de regimul Băsescu. PDL nu mai poate respira cu Băsescu, dar şi fără el este astmatic. Scleroză în plăci se cheamă diagnosticul acestei formaţiuni, iar premierul Ungureanu întruchipează – ca şi Boc – dimensiunea lingăului absolut.
Preşedintele ţării, asemenea tuturor guvernelor pe care le-a condus după plecarea lui Tăriceanu, n-a fost niciodată pe aceeaşi treaptă cu poporul lui. Băsescu e ca o baltă fără albie: mai întâi inundă pe alţii, apoi seacă… În marşul său funebru, în ritmuri brigadiere şi siberiene, preşedintele de cabaret şi şeful băşcăliei naţionale conjugă substantivul lui Iov – zădărnicie – hărţuind neîncetat istoria României. Clienţii săi – din ce în ce mai puţini la număr – mai toarnă încă entuziasm la rădăcina unei ruine politice (PDL), însă acest fapt nu reprezintă decât o iluzie a şuţilor portocalii înaintea plecării.
Tiranul şi-a pierdut mai întâi inima şi apoi raţiunea. Comite greşeală după greşeală… Vorbeşte despre el şi despre Dumnezeu cu aceeaşi pasiune şi în aceiaşi termeni. Are mintea smulsă din rădăcini. E de-a dreptul în pielea goală, în faţa poporului, însă Ungureanu şi suita lui guvernamentală îi admiră straiele de mătase invizibile. Oameni buni, orice act al lui Băsescu ascunde o nostalgie după puterile depline ale lui Ceauşescu. Deşi îşi simte sfârşitul, pipăind ruina, el încă se crede invincibil, trăind confuz într-o mentalitate îmbătată de putere şi de whisky. În urma sa, o Românie ca o Sahară roasă de voluptăţile şi capriciile irefutabile ale unei ex-ministrese de alcov (Elena Udrea), o Românie condusă de un preşedinte mic la sfat, bolnav de gigantomanie, care afirmă categoric: „Ponta este o maimuţă care trebuie să facă ceva frumos!”. Apoi, minte stalinist, fără să roşească: „I-am propus lui Ponta funcţia de prim-ministru!”.
Rezultă de aici, dragi prieteni, un silogism perfect: astăzi, avem o „maimuţă” pe fotoliul de prim-ministru!
Sursa: Gazeta Noua
