Directorul de la APIA a cerut strămutarea dosarului la o altă instanţă...

Directorul de la APIA a cerut strămutarea dosarului la o altă instanţă din ţară.Sergiu Drăgancea a fost arestat pentru luare de mită

497
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Sergiu Drăgancea, fostul director de la APIA Dolj, condamnat la patru ani de închisoare pentru luare de mită ,vrea să fie judecat la o altă instanţă din ţară. Dosarul lui Drăgancea se află în acest moment pe rol la Curtea de Apel din Craiova. 

Judecătorii de la Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie vor analiza cererea, iar pe data de doi aprilie vor da o soluţie. Sergiu Drăgancea a fost arestat anul trecut pe data de nouă septembrie, după ce a fost prins în flagrant chiar în timp ce lua mită 10.000 de euro de la un patron.

I-a promis sprijin 100%

Fostul director de la APIA Dolj i-a promis unui patron că îi va acorda sprijin din toate punctele de vedere. Drăgancea l-a asigurat pe  Laurenţiu Gagiu că va primi subevenţia de la stat mai repede şi că va scăpa de toate controalele.     

Drăgancea vorbea deschis cu Laurenţiu Gagiu

Citeşte aici ec discutau cei doi la telefon

„Vere, nu mă interesează cui dai, mie să-mi rezolvi problema”

Sergiu Drăgancea a fost prins în flagrant în timp ce primea 10.000 de euro şpagă:

Constantin Gagiu: Fusei, bă, că am încasat ieri barja de porumb. Mă dusei şi-i schimbai. Mai aflaşi ceva?
Sergiu Drăgancea: Nu, dar sunt…Suntem chemaţi la minister. Vineri aflu ceva.
C.G.: Deci sunt zece miuţe, tati, da?
S.D.: Ok!
C.G.: Te rog eu frumos, ajută-mă.
S.D.: Mă, dacă ţi-am promis…
C.G.: Aşa. Ai zis că poţi să faci plata integrală în decembrie.
S.D.: În decembrie, da!
C.G.: Deci şi ajutorul de stat ce vine, nu?
S.D.: Tot, ăia 175.000 de euro.
C.G.: Şi aia cu bifatul?
S.D.: Cu bifatul, numa la anu’. Acum nu putem face nimic.
C.G.: Şi cât pierd acum?
S.D.: Nouăzeci. Ai vreo comună cu zonă defavorizată? (…) Dacă ai vreo comună, pierzi 150 de euro la hectar. Dacă n-ai niciuna, pierzi numai 80 sau 20% din suprafaţă.

Sergiu Drăgancea a cerut magistraţilor să fie eliberat sub control judiciar până acum de patru ori, însă de fiecare dată cererea i-a fost respinsă. Curtea de Apel din Craiova a decis din nou  ieri ca fostul director de la APIA Dolj să rămână în spatele gratiilor.  

 Andrei Vasilescu

 



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.