În petiţie, oamenii cer ca Dilău să fie evacuat de pe strada lor din cauza faptului că locuieşte abuziv în casa care ar aparţine unui vecin plecat acum în străinătate. De asemenea, locuitorii străzii bălşene au amintit mai multe fapte ale celui împotriva căruia au semnat petiţia. În momentul de faţă se aşteaptă răspunsuri oficiale de la cele trei instituţii, urmând să fie depusă şi o plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Balş.
„Ne-a ameninţat că ne sechestrează şi ne violează copiii”
Părinţii mai multor copii care locuiesc pe strada cu pricina au pus în gardă şcolile la care aceştia învaţă în ceea ce-l priveşte pe recidivistul care i-a ameninţat că le va sechestra şi viola odraslele. Aceştia se tem ca nu cumva bărbatul să-şi ducă ameninţările la îndeplinire, aşa că zilnic îşi duc şi îşi iau copiii de la şcoală. Chiar şi aşa, oamenii se tem ca recidivistul să nu meargă la şcoală în timpul pauzelor.
„Ne-a ameninţat că ne sechestrează şi ne violează copiii, că ne dă foc la case, că ne omoară. Nu am fi atât de înspăimântaţi dacă nu ar fi avut porniri în acest sens. A provocat patu incendii într-o săptămână, a bătut mai mulţi oameni de pe strada noastră, a distrus bunurile altora, s-a dezbrăcat în faţa mai multor femei şi copii pe stradă, inclusiv în faţa mea. Am pus în temă şcoala la care studiază fetele mele pentru a fi pe fază dacă acest individ va încerca să le răpească, cum ne-a ameninţat. A spus că o să le ducă undeva şi o să le violeze dacă le prinde singure pe stradă. Vrem să fie închis pentru că are toate motivele să se afle după gratii!”, declară o locuitoare a străzii Cuza Vodă, care se teme să-şi dezvăluie identitatea de teama vecinului agresiv.
Doar două persoane s-au abţinut să semneze, de frică
Dintre locuitorii străzii Cuza Vodă, doar doi s-au abţinut să semneze petiţia de teama că vor fi agresaţi din nou de Mihai Gheorghe. Bătrânii se tem cel mai mult de vecinul scandalagiu, unii dintre ei fiind obligaţi să accepte să îi ofere bunuri din casă de teama că vor fi omorâţi.
„Toată strada se teme de acest individ, eu am o fată de 17 ani pe care o duc şi o aduc de la şcoală. Trebuie să fim cu ochii în patru pe unde mergem. Ne-a ameninţat de nenumărate ori că o violează şi pe ea dacă o prinde şi îl cred în stare. O vecină mai în vârstă a fost obligată să îi dea toate lemnele din curte pentru că altfel spunea că o omoară. Ţiganii lui de aici spun că îl ţine cineva în braţe de la poliţie, iar noi suntem îndreptăţiţi să credem asta pentru că vedem cum nu se iau măsuri cu el”, declară Adrian Vlad, un alt locuitor al străzii Cuza Vodă.