Campanie albastră pentru Autism la Craiova

Campanie albastră pentru Autism la Craiova

317
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Ziua Internaţională de Conştientizare şi Sensibilizare în ceea ce priveşte Autismul va fi marcată şi la Craiova printr-o serie de evenimente ce vor avea loc în perioada 2 – 13 aprilie. 

“Arată că îţi pasă! Fii albastru pentru autism!” este campania derulată de Primăria Municipiului Craiova şi Asociatiei Naţională pentru Copii şi Adulţi cu Autism din România Filiala Craiova (A.N.C.A.A.R.).

Luni, 2 aprilie, vor avea loc un flash mob în Piaţa Mihai Viteazul şi iluminarea clădirii Palace a Primăriei în culoarea albastră, semnificativă autismului pe plan internaţional. Între 3 şi 6 aprilie se va derula “Scoala Altfel” care presupune activităţi comune la sediul A.N.C.A.A.R. Craiova între tinerii cu tulburări din spectrul autist şi elevi de la diverse şcoli craiovene. În ultima parte a campaniei, între 9 şi 13 aprilie, va avea loc şi o expoziţie a lucrărilor realizate de beneficiarii centrului de zi “Dr. Innocenzo Fiore” în holul sediului central al Primariei Craiova.

Din evidenţele Asociaţiei Naţionale pentru Copii şi Adulţi cu Autism din România (A.N.C.A.A.R.) există aproximativ 150 de copii şi tineri cu tulburari din spectrul autist în Craiova. În campania “Arată că îţi pasă! Fii albastru pentru autism!” mai sunt implicate următoarele instituţii: Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, Clubul Soroptimist Internaţional Craiova şi  Clubul de dans sportiv Katamis.

Ştefania Bătrînca

stefania.batrinca@jurnalulolteniei.ro

 

 



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.