Slatina: „Sunt convinsă că Darius va candida, pentru că este cel mai...

Slatina: „Sunt convinsă că Darius va candida, pentru că este cel mai potrivit”

319
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

„Poate că şi eu, dacă eram mai tânără, făceam acelaşi gest”, spune viceprimarul Ana Anghel despre plecarea primarului Slatinei, Darius Vâlcov, din Partidul Democrat Liberal şi, implicit, din fruntea municipalităţii. Ea a arătat că Vâlcov a fost cel care a ridicat partidul în sondaje, dar şi a contribuit direct la dezvoltarea oraşului.

 

„Sunt întemeiate motivele plecării lui Darius Vâlcov. Poate că şi eu, dacă eram mai tânără, făceam acelaşi gest. În primul rând, de când a venit Darius Vâlcov, şi judeţul, dar mai ales municipiul, s-a ridicat foarte mult. Şi noi, ca partid, am câştigat destul de mult. A fost un foarte bun organizator şi a fost primarul care a avut cele mai multe voturi în 2008, la nivel de PDL, şi pe locul doi, la nivel de ţară”, a spus Ana Anghel.

Singurul viceprimar pe care îl mai are Slatina a invocat că plecarea lui Vâlcov din PDL a fost determinată nu doar de neacordarea fondurilor pentru începerea lucrărilor la centura ocolitoare a oraşului, dar şi pentru nefinanţarea altor proiecte: „Nu e vorba numai de centură. Se cunoaşte foarte bine care este situaţia străzii Oituz, dacă noi n-avem centură. Sunt nişte lucruri extrem de vitale pentru oraşul Slatina. Poate că sunt unii care nu leagă noţiunea de centură a Slatinei cu alte probleme. Noi am făcut foarte multe intervenţii pentru Podul Olt sau pentru strada Oituz”.
Ana Anghel crede că Vâlcov a fost pus de PDL în imposibilitatea de a-şi onora promisiunile: „Asta a fost, până la urmă, omului chiar i-a ajuns. El a încercat să facă tot ce e omeneşte posibil, dar nimeni nu i-a întins nici măcar un deget şi nici măcar nu şi-a îndreptat privirea către un judeţ care a avut rezultate bune sau foarte bune. E normal să ia o astfel de poziţie. Ce era să facă, să rămână şi să se lovească de aceleaşi lucruri: să facă oamenilor nişte promisiuni pe care nu le poate respecta. Credeţi că cetăţenii înţeleg că nu a fost ajutat de vreun ministru de la Bucureşti? Ei spun că primarul nu s-a zbătut suficient să facă cutare lucru. Pentru că şi tu, ca primar, promiţi ce ţi se promite la rândul tău. Mă refer la alte fonduri decât bugetul local, ministeriale sau europene. Bani care puteau să ajute şi municipiul Slatina, dar şi alte localităţi din judeţ”.

„Nu se poate ca Darius să bată pe la uşile miniştrilor şi să primească doar promisiuni”

Ana Anghel spune că lipsa de interes a guvernului controlat de PDL nu este doar de la venirea la conducerea a luni Mihai-Răzvan Ungureanu. Ea spune că, din păcate, cei care ajung pe anumite funcţii uită cine a contribuit la ascensiunea lor.

 

„Problema este în momentul în care tu, ca primar, faci un efort şi pui suflet pentru un partid. La un moment dat, când cineva se vede pe o anumită funcţie, uită cine a contribuit la ascensiunea lui. Am avut şi noi contribuţia noastră, mai mare sau mai mică. Partea Ardealului, de regulă, vota PDL, dar la Olt s-a făcut un efort extraordinar de mare pentru a se aduce voturi. Dar Oltul nu este băgat pe nicăieri. Nu se poate ca un tânăr de talia lui Darius Vâlcov să vină pe la uşile tale, tu mereu să-i promiţi, iar el să vină în faţa noastră şi să ne spună că se face. Apoi realitatea nu e asta. Este normal ca lucrurile astea să se cumuleze”, a declarat viceprimarul Ana Anghel.
Ea a acuzat şi faptul că vizitele prim-ministrului şi altor membri ai Executivului n-au lăsat în urmă decât promisiuni, Vâlcov fiind de fiecare dată cel care era tras la răspundere pentru angajamentele neonorate de la centru.

 

„Din păcate, într-adevăr, de când a venit Răzvan Ungureanu, ni s-au sistat nişte lucrări. Poate că este ceva temporar. Poate că îşi face şi el nişte calcule, nu-l acuz pentru că, deocamdată, este scurt timpul să spun că nici el nu se uită spre noi. Au venit destule VIP-uri de la centru, au promis, de fiecare dată, pentru că noi ne-am spus doleanţele mereu. Chiar nu l-am mai lăsat pe Darius să spună el, am sărit toţi şi ne-am spus toţi problemele. Şi el era presat de noi şi de primarii din judeţ: «Ce facem, domn’e? Nu ne ajută chiar cu nimic?»”, a adăugat Ana Anghel.
Viceprimarul crede că Vâlcov a fost pus de PDL în imposibilitatea de a-şi onora promisiunile: „E normal să ia o astfel de poziţie. Ce era să facă, să rămână şi să se lovească de aceleaşi lucruri: să facă oamenilor nişte promisiuni pe care nu le poate respecta. Credeţi că cetăţenii înţeleg că nu a fost ajutat de vreun ministru de la Bucureşti? Ei spun că primarul nu s-a zbătut suficient să facă cutare lucru. Pentru că şi tu, ca primar, promiţi ce ţi se promite la rândul tău. Mă refer la alte fonduri decât bugetul local, ministeriale sau europene. Bani care puteau să ajute şi municipiul Slatina, dar şi alte localităţi din judeţ”.

Toţi banii merg la Cluj

Ana Anghel a mai declarat că o altă cerere a PDL Olt care nu a fost niciodată onorată de Guvern este numirea unui reprezentant în structurile centrale. Ea crede că de aici vine şi inechitatea cu care fondurile guvernamentale au fost distribuite în teritoriu.

 

„E foarte simplu: cine e de la Cluj? Noi, în ministere, avem miniştri, secretari, subsecretari de la Cluj, de la Braşov, de la Arad. Fiecare şi-a văzut interesul lui şi a îndreptat nişte fonduri spre localităţi unde toţi au avut interese şi de unde provin. Noi, din Olt pe cine am avut acolo? Pe nimeni. Şi aici a fost o problemă: să nu pui un om din Olt nici măcar subsecretar sau acolo într-o funcţie mică. E altceva când te găseşti într-o structură de acolo, mai te zbaţi şi tu pentru localitatea din care eşti. Neavând pe nimeni acolo, fiecare şi-a văzut de interesul lui”, a punctat vicele.
Ana Anghel a comentat şi în ceea ce priveşte lipsa de reacţie a liderilor PDL la plecarea lui Darius Vâlcov din fruntea organizaţiei judeţene Olt. Ea a ţinut însă să-şi exprime convingerea că fostul primar va candida pentru un nou mandat.

 

„Frunzăverde văd că a luat toată echipa după el, însă domnul Vâlcov nici măcar nu ne-a zis aşa ceva. Nici nu ştiu ce are de gând, dar eu sunt convinsă că va candida pentru că este cel mai potrivit”, a conchis Ana Anghel.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.