Să-i dăm lui Florin o şansă la viaţă!

Să-i dăm lui Florin o şansă la viaţă!

3.222
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Până în luna februarie a acestui an, când a fost diagnosticat cu tumoră mediastinală cu celule germinale, care prezintă limfadenopatie mediastinală, efuzie pleurală pe partea stângă şi două tumori la ficat, viaţa tânărului profesor de biologie Florin Dumitru, în vârstă de 36 de ani, nu era cu nimic diferită de cea a unui om normal.

Preda Biologia la două şcoli din Bucureşti cu aceeaşi dăruire cu care o făcea până în urmă cu şase ani la Grupul Şcolar “Anghel Saligny” din Craiova, iar în timpul liber se bucura de clipele petrecute alături de cei dragi, dar mai ales de băieţelul său de nici doi anişori.  Coşmarul, căci asta a devenit în scurt timp pentru Florin şi pentru familia sa, a început în luna ianuarie, la scurt timp după sărbători. Primele simptome îngrijorătoare au apărut sub forma oboselii şi a unei tuse cu sânge. Analizele nu au ieşit deloc bine, iar din radiografiile făcute la plămâni a reieşit că plămânul stâng e compromis în proporţie de 80%. A urmat apoi examenul la computerul tomograf, care contrazicea rezultatul radiografiilor. “Prin luna ianuarie Florin a început să obosească tot mai repede, să tuşească foarte rău şi să expectoreze cu sânge. Atunci s-a speriat pentru că nu era un lucru normal pentru un om de vârsta lui. Apoi, a făcut un set de analize la o clinică din Bucureşti, care nu au ieşit deloc bine, a urmat un set de radiografii al căror rezultat ne-a speriat şi mai tare. Arăta că plămânul stâng este compromis în proporţie de 80%. A urmat un control la computerul tomograf din care s-a înţeles că nu plămânul ar fi afectat, ci între el şi inimă se află o formaţiune”, a povestit Mădălin Dumitru, fratele lui Florin.

“Răspunde foarte bine la tratament”

Pentru că starea tânărului profesor de biologie se agrava de la o zi la alta, Florin a hotărât să meargă pentru investigaţii la Clinica Acibadem din Istanbul, Turcia. Diagnosticul pus de medicii de acolo, în urma numeroaselor seturi de analize, a căzut ca un trăsnet peste familia sa, cu posibilităţi financiare modeste: tumoră mediastinală cu celule germinale, care prezintă limfadenopatie mediastinală, efuzie pleurală pe partea stângă şi două tumori la ficat. “La sugestia directoarei de la una din şcolile în care Florin predă Biologia şi cu ajutorul financiar al colegilor de acolo, am reuşit să plecăm pentru investigaţii în Turcia, la Clinica Acibadem din Istanbul. I s-au făcut analize, biopsii şi tot ce a mai fost necesar, iar diagnosticul, “mai pe româneşte” este cancer testicular cu celule germinative, localizat între inimă şi plămân. Este un tip de cancer care avansează foarte repede, dar el răspunde bine la tratament. Joi (29 martie a.c.) i s-a făcut o analiză pentru a vedea markerii tumorali, şi de la 980 câţi a avut înainte de începerea tratamentului, acum are 240. Rezultatul este  vizbil, dar are nevoie de tratament”, a mai spus Mădălin Dumitru.

Are nevoie de 15.000 de euro pentru tratament

Apropiaţii i-au sărit lui Florin în ajutor pentru începerea tratamentului care îi asigură supravieţuirea prin transfuzii de sânge, chimioterapie cu blomicină, etopozid şi cisplatin, precum şi tratamente medicamentoase pentru reducerea efectelor negative ale şedinţelor de chimioterapie. Singura speranţă de viaţă a tânărului profesor, Florin Dumitru, este continuarea tratamentului la clinica Acibadem din Instanbul, Turcia, acolo unde se află şi în acest moment alături de fratele său, costul estimativ ridicându-se la 15.000 de euro. Medicii au luat în calcul posibilitatea unei intervenţii chirurgicale, pentru care nu pot fi estimate costurile aferente. “Medici au hotărât că Florin trebuie să urmeze patru cure de chimioterapie, apoi să vadă cât de mult s-a micşorat tumora. La finele tratamentului de chimioterapie s-ar putea să fie nevoie de o intervenţie chirurgicală. Pentru continuarea tratamentului, Florin are nevoie de 15.000 de euro şi pentru operaţie în cazul în care va fi nevoie” a explicat fratele lui Florin Dumitru.

 

Puteţi să contribuiţi prin donaţii în contul umanitar deschis la BCR, sucursala Pajura – RO16RNCB0072104472700001, deschis pe numele soţiei lui Florin, Dumitru Doiniţa.

Telefon:0767000031

 

Sursa: lupamea.ro



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.