Doljeni cercetaţi pentru 12 fapte de furt
Poliţiştii doljeni au documentat activitatea infracţională a lui M.MARIAN şi P.DANIEL suspectaţi de comiterea mai multor furturi, ambii din comuna Bistreţ, judeţul Dolj.
Din cercetările poliţiştilor din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 8 Rast şi Formaţiunii Investigaţii Criminale Băileşti a rezultat faptul că M.MARIAN şi P.DANIEL sunt autorii a 12 infracţiuni de furt calificat.
Faptele au fost comise în localitatea Bistreţ, fiind astfel creat un prejudiciu total de 8.026 lei.
Cei doi au fost prezentaţi Judecătoriei Băileşti care, în urma analizării probatoriului administrat, a emis pe numele suspecţilor mandate de arestare preventivă pe o perioadă de 29 zile, fiind introduşi în arestul IPJ Dolj.
Spune-ti parerea
Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.