Balul copilăriei eterne, o speranţă pentru 12 suflete

Balul copilăriei eterne, o speranţă pentru 12 suflete

311
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

 

Balul vienez s-a aflat la cea de-a doua ediţie şi a fost organizat cu sprijinul ”Asociației Dezvoltare și Psihoterapie prin Acțiune, sub genericul „Dă culoare vieții!”. Aproximativ 500 de persoane au luat parte la acest eveniment la care au fost invitaţi pe scenă Ducu Bertzi și Mihai Neniță, Cristian Sanda, „Duo Classic” Octavian Gorun şi Corina Stănescu, Mc Dorin Band, Oltenia Big Band, meezosoprana Mihaela Popa şi dansatori profesionişti ai clubului „Patricia Dance”. Pentru a veni în sprijinul celor 12 doljeni cu handicap neuromotor, organizatoarele evenimentului au scos la licitaţie mai multe obiecte. Operele de artă licitate au fost donate de artiştii Vasile Buz, Aurora Speranţa, Iulian Segărceanu, Mircea Giodea, Silviu Bîrsanu și Nicolae Constantinescu Wolf.  Au fost licitate și obiecte surpriză pregatite special pentru eveniment de copiii hipoacuzici de la Centrul Școlar  „Beethoven” și de membri Centrului Maternal  „Sf. Ecaterina”, aflat în subordinea DGASPC Dolj. Printre invitaţi s-au numărat şi reprezentanţi ai autorităţilor locale, oameni de afaceri, profesori, medici și reprezentanți ai societății civile. Fondurile obţinute în urma evenimentului vor fi folosite pentru achiziționarea de echipament medical necesar copiilor cu handicap neuromotor. Cu ajutorul DGASPC Dolj, au fost identificate mai multe cazuri de familii cu unul sau chiar doi copii cu handicap neuromotor, dar cu situații financiare precare. Prima ediție a „Balului copilăriei eterne”, ce a avut loc pe 12 aprilie 2011, a fost un real succes. 400 de oameni au fost prezenți la primul bal vienez organizat până atunci în Craiova, ceea ce a dus la strângerea a 11.400 euro. Fondurile  obţinute în urma evenimentului caritabil au fost folosite pentru susţinerea activităţilor de recuperare a celor 12  adolescenţi cu autism cuprinşi în programul centrului de zi „Dr. Innocenzo Fiore” din Craiova.

Sursa: lupamea.ro



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.