Indemnizaţia pentru creşterea copilului ar putea creşte. Revenirea se va face în...

Indemnizaţia pentru creşterea copilului ar putea creşte. Revenirea se va face în funcţie de evoluţia economiei

502
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Guvernul va analiza o eventuală revenire la forma iniţială a indemnizaţiei de creştere a copilului odată cu discuţiile privind recuperarea salarială pentru bugetari, decizii care depind de evoluţia economiei, a declarat, miercuri, la Guvern, ministrul Muncii, Claudia Boghicevici.

” Revenirea la forma iniţială a indemnizaţiei pentru creşterea copilului sunt convinsă că va fi discutată odată cu revenirea salariilor, pentru că este o măsură care a fost luată împreună cu reducerea salariilor. Sunt convinsă că indicatorii economici pe luna aprilie vor prezenta dacă acest lucru este posibil sau nu. Analiza pe luna aprilie a indicatorilor macroeconomici va stabili clar dacă acest lucru este posibil sa nu, iar dacă acest lucru va fi posibil, cu siguranţă va avea loc şi revenirea salariilor, şi reîntregirea indemnizaţiilor pentru creşterea copilului, în funcţie de ce economia reală poate să susţină “, a spus Boghicevici.

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a participat, miercuri, la reuniunea Comisiei Naţionale pentru Populaţie şi Dezvoltare, şedinţă în care nu a fost propusă nicio măsură concretă de stimulare a natalităţii, ci s-a convenit doar să fie aşteptate propuneri din partea ministerelor, sindicatelor, patronatelor şi universităţilor ,informează mediafax.

La finalul reuniunii, ministrul Muncii a susţinut că Guvernul a luat act cu îngrijorare de datele preliminare ale recensământului de anul trecut, care indică scăderea natalităţii şi îmbătrânirea populaţiei, că a înţeles riscurile şi îşi propune elaborarea unei strategii demografice a României cu termene până în 2050, precum şi un plan de acţiuni pe termen scurt şi mediu, precum dezvoltarea unei reţele de creşe şi grădiniţe în parteneriat public-privat şi acordarea de stimulente pentru tinerele familii care doresc mai mulţi copii.

În 2010, odată cu tăierea salariilor bugetarilor, cuantumul indemnizaţiei de maternitate a fost redus cu 15%, diminuare aplicată la suma rezultată din calculul a 85% din media salariilor pe ultimele 12 luni, stabilindu-se totodată ca acesta să nu depăşească valoarea de 3.400 lei.

Ulterior, Guvernul a decis să introducă o nouă formulă de acordare a indemnizaţiei pentru copiii născuţi începând cu 1 ianuarie 2011, prin care rămâne la latitudinea părinţilor decizia de a opta între două variante, una activă şi alta pasivă pentru creşterea copilului.

Astfel, conform noului sistem, în cazul în care părintele optează pentru un concediu pe o perioadă de 1 an pentru creşterea copilului, acesta primeşte o indemnizaţie lunară de 75% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni (nu mai puţin de 600 lei şi nu mai mult de 3.400 lei) şi un stimulent de revenire pe piaţa muncii în cuantum lunar de 500 de lei.

Dacă părintele alege perioada maximă de doi ani pentru creşterea copilului, se menţine cuantumul de 75% pentru indemnizaţia lunară primită, însă indemnizaţia nu poate depăşi plafonul de 1.200 lei şi nu mai este acordat niciun stimulent pentru revenirea la muncă.

Sursa: http://ponturidespre.ro



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.