Căruţaş decapitat de tren, la Vişina

Căruţaş decapitat de tren, la Vişina

381
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Potrivit autorităţilor, calul s-a speriat iar bărbatul nu a mai putut opri atelajul care, la trecerea cu calea ferată, în zona „la Cărămidă”, a intrat în faţa trenului. Este vorba de un tren particular care circula pe linia Caracal-Corabia.

 

Căruţa a fost spulberată, căruţaşul fiind decapitat, în urma impactului.

 

La scurt timp după accident, la locul tragediei a ajuns şi un echipaj SMURD, paramedicilor rămânându-le doar să constate decesul.

 

„Garda Vișina a intervenit pentru acordarea primului ajutor unei persoane în urma unui accident cu un tren. Colegii mei, ajunși la fața locului, au găsit persoana decapitată”, a declarat plutonierul major Ionuţ Cârciumaru, purtătorul de cuvânt al ISU Olt.

 

Trenul a rămas pe loc pentru continuarea cercetărilor, iar călătorii au plecat cu alte mijloace de transport.

 

La faţa locului a venit şi o echipă de criminalişti din cadrul IPJ Olt, care va stabili cu exactitate modul în care bărbatul de 30 de ani şi-a pierdut viaţa.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.