Gigi Becali, ACHITAT în dosarul Valiza. Primeşte banii înapoi

Gigi Becali, ACHITAT în dosarul Valiza. Primeşte banii înapoi

1.333
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Finanţatorul echipei Steaua, Gigi Becali, Teia Sponte, Alina Florentina Ciul, Victor Piţurcă şi Radu Gheorghe Marino au fost achitaţi, marţi, de instanţa supremă în dosarul “Valiza”, apreciind că lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii de corupţie. Instanţa supremă a mai decis ca Gigi Becali să primească înapoi banii confiscaţi, adică 1,7 milioane de euro.
În acest dosar, patronul FC Steaua Bucureşti, George Becali, este acuzat de dare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Gigi Becali a fost condamnat însă la trei ani de închisoare cu suspendare pentru alte capete de acuzare, informează Realitatea.net.

În 2008, Gigi Becali a fost trimis în judecată, fiind acuzat de dare de mită şi fals în înscrisuri sub semnatură privată, el oferind 1.700.000 de euro jucătorilor de la Universitatea Cluj pentru a-i învinge pe cei de la CFR Cluj, în ultima etapă a sezonului 2007-2008. Procurorul a cerut patru ani de închisoare pentru fapta de dare de mită şi doi ani de închisoare pentru faptele de fals.
În acelaşi dosar, selecţionerul Victor Piţurcă a fost acuzat de favorizarea infractorului, vicepreşedintele Consiliului de Administraţie al Stelei, Teia Sponte, de complicitate la dare de mită, iar Alina Ciul şi Radu Marino, de favorizarea infractorului şi fals în înscrisuri sub semnatură privată.

Tot marţi, Gigi Becali a câştigat procesul cu Armata. Tribunalul Bucureşti a respins acţiunea Ministerului Apărării Naţionale. Decizia nu este definitivă. MApN ceruse ca Becali să nu mai poată folosi marca “Steaua”.

Sursa: oradedolj.ro



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.