Poşta Română lansează un nou serviciu de transfer internaţional de bani

Poşta Română lansează un nou serviciu de transfer internaţional de bani

550
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza
Categoria: Actualitate

Poşta Română lansează, începând de azi, un nou serviciu de transfer internaţional de bani – Eurogiro Cont, în urma încheierii unui parteneriat cu Deutsche Bank, prin care pot fi transferate sume de bani de până la 5.000 de euro, informează un comunicat al Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR), citat de Agerpres.
Astfel, prin noul serviciu de transfer bani, expeditorii din întreaga lume, titulari de conturi bancare, pot expedia pentru beneficiarii din România sume exprimate în 40 de valute, suma maximă pe transfer fiind de 5.000 de euro. Plata efectivă a acestor transferuri se va efectua de către Poşta Română în euro.  Potrivit CNPR, transmiterea unei sume se va face, în numerar, numai în euro, la oficiul poştal. Tariful poştal pentru serviciul Eurogiro Cont se va plăti în lei (3,7% din valoarea transferului la care se adaugă tariful fix de 2,50 lei), iar achitarea în România se realizează în numerar, în valută euro, într-un termen de maxim patru zile lucrătoare de la expedierea sumei. Lista celor 231 de ţări unde/de unde se pot trimite/primi transferuri internaţionale de bani prin sistemul Eurogiro Cont poate fi accesată pe site-ul Poştei Române.

 

(«Citeşte tot»)

Sursa: http://ponturidespre.ro



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.