Nimănui nu-i place când un drept devine o obligaţie. Chiar când respectiva obligaţie e în interesul lui, iar omul respectiv ştie bine asta: gândiţi-vă la un bărbat între două vârste pe care îl împinge nevasta să meargă la doctor sau să-şi facă analizele, câte rezistenţă opune, câtă gălăgie face! Gândiţi-vă cât de mult se opune un copil orei de baie. E în firea noastră să ne placă libertatea. Ce e obligatoriu e automat agresiv.
Când avantajele nu mai sunt atât de directe, imediate, vizibile, transformarea unui drept într-o obligaţie devine o încurcătură şi mai ferecată. Îmi aduc aminte de Moromeţii – dacă acţiunea ar fi avut loc douăzeci de ani mai târziu, romanul n-ar mai fi avut nicio noimă: Neculai ar fi fost obligat să meargă la şcoală, iar Ilie n-ar mai fi avut cum să se opună. Pe când aşa, la momentul anilor ’30, Neculai avea doar dreptul de a învăţa, iar acest drept al lui era contrar dreptului lui ta’su de a-l trimite cu oile pe câmp.
Multe Bisisici vor fi rămas nemâncate în anii ’50, când şcoala a devenit obligaţie, dar trebuie să fii orb să nu vezi că alfabetizarea masivă a fost poate singurul mare bine făcut de sovietici acestei ţări.
Comparaţia asta mi-e cel mai la îndemână când discut despre proiectul de lege prin care votul ar deveni obligatoriu. Nu l-am citit, nu ştiu dacă tehnic vorbind e bun sau e doar perfectibil, dar ştiu că de câţiva ani încoace susţin această cauză, considerând-o absolut obligatorie pentru curăţirea politicii româneşti.
Pe de o parte, cum spuneam la început, mă aşteptam să văd rezistenţă din partea oamenilor. Pe de alta, nu mă aşteptam ca liderii de opinie să saboteze în aşa hal proiectul. Nu ştiu de unde atâta îndârjire, doar pentru că iniţiatorul e UNPR-ist, iar pe oamenii lui Oprea nu-i iubeşte nimeni? Sau, poate, distinşii jurnalişti chiar cred în ceea ce spun, asta denotând o lipsă masivă de educaţie politică şi un talent de a nu vedea pădurea din cauza copacilor direct proporţional cu audienţele?
Votul obligatoriu ar fi una dintre miile de obligaţii pe care le ai, ca şi cetăţean. Una în plus. De la obligaţia de a avea certificat de naştere până la obligaţia de plăti taxă radio-tv. Zilnic se emit legi care creează obligaţii noi – doar despre asta sunt legile, nu? Dar ele nu fac valuri, pentru că nu au un impact atât de mare asupra psihicului colectiv, precum votul.
De ce cred că ar trebui să fim de acord cu votul obligatoriu?
În primul rând, pentru reprezentativitate. Nu ne-am mai putea plânge că votează preponderent locuitorii de la sate sau de la periferiile marilor oraşe, cei uşor de suit în autobuze şi dus la secţie, cei uşor de mituit, cei uşor de manipulat. Votul ar reflecta întocmai demografia socială a statului. Cu bune şi cu rele, nu doar cu rele.
În al doilea rând, pentru legitimitate. Primarul Craiovei, de exemplu, ar avea nevoie de aproximativ 100.000 de voturi ale lui, ca să devină primar. Nu s-ar mai întâmpla ca în alte dăţi, când primarul era ales de 50 la sută din cei 40 la sută de cetăţeni cu drept de vot – adică era votat de unul din cinci craioveni, în timp ce restul de patru puteau să-l înjure din prima zi de mandat.
În al treilea rând, pentru diminuarea corupţiei. Sistemul politic actual este, lăsând ipocrizia la o parte, oribil de simplu: politicienii au nevoie de sponsori pentru a face faţă unor campanii electorale tot mai costisitoare. Sponsorii, la schimb, vor primi contracte. Banii statului se învârt într-un cerc vicios: ei sunt controlaţi de cei care conduc statul, dar tot ei sunt cei care decid cine îl conduce. Votul obligatoriu ar însemna campanii electorale mai ieftine, iar campaniile mai ieftine ar lăsa în competiţie politicieni mai puţin arvuniţi şi supuşi banului.
Pe cine ar avantaja votul obligatoriu?
În primul rând, ar avantaja partidele mici. În al doilea rând, ar avantaja partidele sărace. Sigur nu ar avantaja partidele care obişnuiesc să cumpere voturi.
Care ar fi riscurile?
Cel mai probabil efect negativ pe care votul obligatoriu l-ar avea, cel puţin în primă etapă, ar fi că mulţi dintre cei obligaţi să iasă la vot s-ar îndrepta către partide extremiste sau demagogice, precum PRM, PNG sau PP-ul lui DD. Sistemul de vot uninominal într-un singur tur de scrutin face însă ca aceste derapaje să nu conteze.
Ce ar pierde cetăţeanul?
Mulţi se gândesc la ziua lor liberă. E incredibil cum un român găseşte timp să înjure puterea 365 de zile pe an, dar nu găseşte timp să meargă la urne jumătate de ceas o dată la patru ani. Dar chiar şi aşa, lucrurile s-ar putea rezolva altfel: votul s-ar putea efectua într-o zi lucrătoare, iar votanţii ar primi zi liberă remunerată pentru exercitarea dreptului/obligaţiei. Suntem obligaţi să plătim întreţinerea o dată pe lună – chiar dacă în principiu avem doar dreptul de a locui undeva, nu şi obligaţia. Ne e greu să mergem la vot o dată la patru ani?
E absenţa de la urne un vot de blam?
Asta e una dintre gogomăniile des vehiculate. Cică vrem să ne păstrăm dreptul de a blama clasa politică neparticipând la vot. Dar dacă nu avem pe cine alege, nu înseamnă că vom fi amedaţi. Putem merge la urne şi putem anula buletinul, ştampilând mai multe rubrici. În felul ăsta suntem siguri că avem de-a face cu un protest civic şi nu cu un exemplu clasic de lene.
Sursa: jurnalulolteniei.ro
Raspunde cu citat
