Fostul preşedinte ANPR nu poate justifica peste 150.000 euro. ANI cere evaluarea...

Fostul preşedinte ANPR nu poate justifica peste 150.000 euro. ANI cere evaluarea averii Crinuţei Dumitrean

331
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

ANI a cerut comisiei de specialitate a Curţii de Apel Bucureşti controlarea averii Crinuţei Nicoleta Dumitrean, după ce s-a constatat că aceasta nu poate justifica legal peste 150.000 euro. Aceste venituri au fost realizate în perioada în care aceasta a deţinut funcţii de conducere.

Crinuța Nicoleta Dumitrean, fostul președinte Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, a fost înștiințată din luna noiembrie a anului trecut despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază, aceasta depunând la dosar un punct de vedere. Conform autorităților, în perioada în care a fost președintele ANPR, director adjunct la INA și director în cadrul APIA, aceasta  a dobândit venituri de peste 150.000 euro ce nu pot fi justificate legal.

“Persoana a cărei declaraţie de avere a fost supusă evaluării, fiind identificate diferenţe semnificative, este considerată incompatibilă. Persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate, interdicţia de 3 ani operează, potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unei stări de incompatibilitate”, a precizat ANI, conform Mediafax.

 


Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.