Craiova nu poate fi condusă doar cu promisiuni electorale!

Craiova nu poate fi condusă doar cu promisiuni electorale!

634
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

CRAIOVA. Țărăniștii doljeni au făcut o analiză a ceea ce s-a realizat în ultimii patru ani în Craiova. Lipsa locurilor de muncă, lucrări în infrastructura orașului făcute cu sume exorbitante sunt doar câteva aspecte punctate de țărăniști.

Președintele PNȚCD Craiova, Gheorghe Duduială,  spune că realizările actualei administrații sunt făcute cu bani mulți, aruncați practic pe fereastră.

“Avem cartiere care nu au utilitățile necesare, cu străzi mai proaste ca ulițele unui sat. S-a construit haotic, fără ca cineva să urmărească aceste construcții. Au fost multe promisiuni, însă realizările sunt zero”, a declarat Gheorghe Duduială.

Președintele PNȚCD Craiova mai spune că administrația actuală nu a fost în stare să atragă bani europeni în folosul craiovenilor. Duduială a punctat asupra mai multor probleme rămase nerezolvate până în acest moment: câinii maidanezi, lipsa locurilor de muncă, siguranța cetățeanului și altele.

Despre precampania electorală, Duduială a spus că nu acest lucru este îngrijorător, ci soarta Craiovei și a României.

“Din păcate asta este adevărul. Să înjuri dintr-o parte sau alta, nu faci rău decât celor care te privesc. Nu are cineva anume de suferit, ci tot orașul, sau toată țara. Ar trebui ca persoanele care candidează pentru o funcție publică, să fie un exemplu pentru societate”, a mai precizat Duduială.

La conferința de presă a participat și președintele PNȚCD Tineret Craiova, Daiana Pocomnicu. Tânăra a spus că este momentul ca persoanele de vârsta ei trebuie să ia atitudine împotriva modului deplorabil în care arată orașul, acesta fiind și motivul pentru care s-a înscris în PNȚCD.

Președintele de la județ, Laurențiu Mândrea, a mai declarat la final că PNȚCD va avea candidați în aproximativ 50 la sută din localități.

 

sursa: oradedolj.ro



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.