Coadă la CJP Olt pentru ajutorul de deces

Coadă la CJP Olt pentru ajutorul de deces

229
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Conducerea instituţiei spune că situaţia este ţinută sub control.

 

„De la începutul anului şi până în prezent au fost plătite prin casierie şi sistem automat peste 1.800 de ajutoare de deces. Ne confruntăm cu astfel de cozi destul de des, din cauza faptului că banii sunt preluaţi o dată la două-trei zile de la bancă şi se pierde destul timp cu drumul, astfel încât plata către solicitanţi este întârziată. Nu am avut plângeri, oamenii au înţeles care este situaţia”, a declarat Constanţa Gheorghe, purtător de cuvânt CJP Olt.

 

De la 1 ianuarie, cuantumul ajutorului de înmormântare în cazul unei persoane care a contribuit la asigurările sociale sau avea statut de pensionar este de 2.117 lei. Dacă decedatul este un membru de familie al unui asigurat sau al unui pensionar, ajutorul are valoarea de 1.059 lei.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.