Slătinenii şi-au amintit de Ziua Independenţei

Slătinenii şi-au amintit de Ziua Independenţei

253
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Reprezentanţii mai multor instituţii din judeţ şi ai principalelor partide politice oltene au depus coroane de flori, miercuri, cu ocazia Zilei Independenţei de Stat a României. Evenimentul s-a desfăşurat la Monumentul Eroilor şi Cimitirul Eroilor din Slatina. Momentul a fost marcat prin luări de cuvânt ale reprezentanţilor Prefecturii Olt şi ai Asociaţiei Veteranilor de Război.

Subprefectul Jenel Copilău a ţinut să rememoreze evenimentele care au condus la realizarea Independenţei.

 

„Ziua de 9 mai, în memoria poporului român, reprezintă o zi istorică pentru înfăptuirea unui vis, anume Independenţa. La acea vreme erau mai multe posibilităţi de înfăptuire a acestei dorinţe: pe cale diplomatică, un război împotriva Imperiului Otoman sau aşteptarea unei conjucturi favorabile pentru poporul român. Totul a culminat cu războiul dintre Rusia şi Imperiul Otoman de la 1877. Marele istoric şi ministru de Externe, Mihail Kogălniceanu, a rostit, la acea vreme, un discurs memorabil în Parlament. A urmat o moţiune a Parlamentului prin care s-a declarat independenţa României”, a declarat Copilău.


„Avem datoria să le păstrăm memoria”

Colonelul în rezervă Dumitru Mihai, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război-filiala Olt, a ţinut să le reamintească celor prezenţi că vieţile omeneşti care s-au pierdut pentru obţinerea Independenţei nu trebuie uitate.

 

„Avem datoria ca urmaşi ai celor care s-au jertfit pentru câştigarea Independenţei de Stat să le păstrăm memoria. Astăzi sărbătorim şi 67 de ani de la capitularea necondiţionată a armatei germane, punând capăt războiului nimicitor din Europa”, a spus el.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.