Anul Caragiale, serbat de elevii Liceului „Petre Pandrea” Balş

Anul Caragiale, serbat de elevii Liceului „Petre Pandrea” Balş

281
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Elevii au venit costumaţi în personajele operei lui Caragiale, iar modul în care grupurile de teatru şi-au jucat rolurile a adus ropote de aplauze din partea publicului. Eveniment a fost cel de-al doilea cu această temă din anul şcolar actual, anul 2012 fiind declarat „Anul Caragiale”.

Cadrele didactice de limba română, implicate în organizare

Pentru ca totul să iasă ca la carte, cadrele didactice de limba şi literatura română s-au implicat activ în acest eveniment, alături de Asociaţia Culturală „Gaudeamus”.

 

„Acest moment este cel de-al doilea pe care îl organizăm anul acesta, când se împlinesc 100 de ani de la naşterea scriitorului, dar şi 160 de la trecerea în nefiinţă. Asociaţia Culturală «Gaudeamus» s-a implicat atât financiar, prin achiziţionarea de tricouri şi alte materiale didactice cu chipul lui Ion Luca Caragiale, drept omagiu pentru acesta, cât şi prin pregătirea unor grupuri de elevi care au participat activ la evenimentul cultural”, declară Axente Fodor, directorul Asociaţiei Culturale „Gaudeamus”, care funcţionează în cadrul şcolii gazdă.

 

De menţionat este faptul că activitatea asociaţiei culturale a crescut de la venirea lui Ion Osiac la cârma liceului cu cele mai bune rezultate din Balş.

Activităţi culturale pe străzile mai multor localităţi

În primul semestru al următorului an, Asociaţia Gaudeamus va lua parte la o activitate ce vizează promovarea operei lui Caragiale pe străzile mai multor localităţi.

 

„Intenţionăm să continuăm acest tip de acţiuni de omagiere a celebrului dramaturg, nuvelist, poet şi scriitor, Ion Luca Caragiale, prin prezentarea acestuia în societate, pe străzile mai multor localităţi. Elevii noştri vor purta tricouri cu scriitorul şi vor încerca să le prezinte oamenilor calităţile care l-au făcut celebru pe Caragiale, fapt care, desigur, presupune ca şi elevii să fie foarte bine pregătiţi în acest sens pentru a şti cum să răspundă eventualelor întrebări legate de Caragiale”, mai declară Fodor.

„Elevii au pregătit piesele de teatru cu multă dăruire”

Mariana Iacob, un alt cadru didactic care s-a ocupat de organizarea acestei activităţi, a reuşit să-i facă pe elevi să înţeleagă subtilul din piesele de teatru scrise de Caragiale.

 

„Elevii au pregătit piesele de teatru cu multă dăruire, motiv pentru care şi rezultatele au fost pe măsură. Clasele pe care le pregătesc sărbătoresc anual acest scriitor, iar de această dată, motivul este cu atât mai important datorită faptului că s-au împlinit o sută de ani de la moartea scriitorului”, declară şi Mariana Iacob.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.