Procesul ex-directorului Companiei de Apă Oltenia, suspendat

Procesul ex-directorului Companiei de Apă Oltenia, suspendat

367
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Procesele prin care directorul Companiei de Apă Oltenia SA Craiova, Doru Buruiană, demis în urmă cu câteva săptămâni de Consiliul de Administraţie al unităţii, îşi cere drepturile înapoi au devenit unul singur. Buruiană a solicitat iniţial suspendarea deciziei CA, pe 10 aprilie 2012. Magistraţii Tribunalului Dolj au stabilit iniţial un termen inadmisibil pentru o acţiune pe suspendare în litigii cu profesioniştii – 16 mai, însă, la o zi de la propunţare, au revenit, în urma unei cereri, şi au preschimbat termenul – 9 mai. Între timp, ex-directorul general al Companiei de Apă Oltenia a solicitat şi o ordonanţă preşedinţială, pe care judecătorii au hotărât să o conexeze cauzei de suspendare exact în ziua termenului – 9 mai. La aceeaşi dată, completul constată cauza principală ca suspendată. Potrivit lui Buruiană, părţile s-au prezentat la proces, însă cel mai probabil judecătorii au constatat suspendarea din pricina conexării cauzelor.

Nouapresa.ro



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.