Cărţile lui Vintilă Corbul, «Cenușă și orhidee la New York» şi «Moarte şi portocale la Palermo», celebre în perioada comunistă, ne descriau în alt fel lumea capitalistă, faţă de lucrurile cu care vroiau să ne zăpăcească politrucii analfabeţi ai lui Ceauşescu. Am parafrazat titlurile cărţilor pentru că acestea sună foarte bine, incitant, te obligă să le răsfoieşti. Mai bine zis, te obligau, pentru că pe vremea aceea se citea. Acum, cărţile se odihnesc, frumos, pe culori, pe colecţii, în bibliotecile parveniţilor, sau putrezesc în bibliotecile publice. Nu mă interesează să fac vreo altă comparaţie între aceste cărţi şi o poveste pe care să v-o spun. Decât că este vorba tot de bogătaşi şi mafioţi, dar în forma de surogat în care s-au cristalizat timp de 22 de ani. Am folosit denumirea San Severino de la numele unui grup creat pe Facebook, de către o cunoştinţă de-a mea. Pentru că am o îndoiala în a-l numi prieten. Grup în care severineni de pretutindeni se pot întâlni şi pot vorbi despre ce le trece prin cap. Merge, deci, să folosesc, în continuare, în loc de Drobeta Turnu Severin, San Severino. Că nişte nulităţi au făcut la un moment dat contrabandă pe Dunăre, cu combustibil trecut cu barca, dincolo, la sârbi, nu m-ar deranja foarte tare. Mă deranjează, în schimb, de moarte, faptul că aceşti indivizi conduc San Severino, îşi fac de cap, nu lasă pe nimeni altcineva să respire în jurul lor. Puteau să se ducă, cu sutele lor de mii de mărci, să trăiască pe Coasta de Azur sau unde vroiau ei şi nu i-aş fi invidiat nici o secundă. N-au făcut asta, au ales să dea şpagă şi să „intre în politică”. Şi să ne omoare pe noi, încet, „ca indienii”, cum s-ar spune. Multă lume face foamea, la propriu, în San Severino. S-au distrus toate întreprinderile, care dădeau de lucru la zeci de mii de oameni.
Nu s-a pus nimic în loc. A, mint, niste hipermarket-uri. Care au omorât, în schimb, toate prăvăliile. San Severino este ca o statiune de odihnă. Mai bine zis, ca un sanatoriu. În care agonizăm. San Severino are cele mai multe BMW-uri, raportate la numărul de locuitori, din România. O însemna asta ceva? Probabil prostie. Îngâmfare. Spoială. Spoiala se vede şi în ceea ce fac aceia care ne conduc. Dar asta prinde foarte bine la posesorii de BMW-uri. „ Mare gospodar, dom’ne, ăsta, n-are cine să-l bata în alegeri, tot el o să iasă”, zice lumea. „ A făcut străzile, a făcut fântâni cu lumini colorate, s-a apucat să repare teatrul, a făcut loc de promenadă”, şi ce-o mai fi făcut. Gara din San Severino, „Eurogara”, cum le place la spoitori să o numească, este emblematică. A costat de 3 ori faţă de proiectul iniţial, cică vreo 15 milioane, şi nu este gata. Are locul pentru ascensoare vopsit pe perete, spaţiile sunt goale, nefolosite, pasajul „spectaculos” nu este dat în folosinţă. Nici nu ar avea rost, pentru că se circulă pe o singură linie. Finisajele din plastic si gipscarton au început să se umfle, la nici doi ani de la darea în folosinţă. Încălzirea nu funcţionează. Etc.. Dar a fost inaugurată cu mare pompă, a apărut şi la televizor, tehnicienii uitaseră monitoarele în probă şi se derulau filmuleţe, unele mai „ciudate”. Se plantează flori, în draci, peste tot. Foaaarte frumos! Iar sanseverinenii stau, ca fermecaţi, şi le miros, precum tăuraşul Fernando din desenele animate. Spoiala se vinde foarte bine. Şi nimeni nu ştie cât costă. Oricum, foarte, foarte mult. Şi noi plătim. Şi votăm pentru „Să spoiţi bine!” Mircea Rusu
Sursa: nouapresa.ro
