Stimulente de 250 lei la angajarea elevilor şi studenţilor

Stimulente de 250 lei la angajarea elevilor şi studenţilor

240
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Pentru fiecare tânăr elev sau student angajat, firmele primesc lunar un stimulent financiar egal cu 50% din valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă în vigoare, adică 250 de lei.

„Stimulentul se poate acorda pentru o perioadă de maximum şaizeci de zile lucrătoare într-un an calendaristic, pentru fiecare elev sau student pentru care s-a încheiat contract individual de muncă. Diferenţa dintre subvenţia lunară acordată şi salariul realizat se suportă de către angajator din fonduri proprii”, informează Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Olt.


Condiţii pe care trebuie să le respecte angajatorul

Pentru a beneficia de acordarea stimulentului financiar menţionat, angajatorii trebuie să încheie o convenţie cu AJOFM Olt, în termen de 30 de zile de la data angajării elevilor şi studenţilor. Pot primi această subvenţie numai angajatorii care încadrează în muncă elevi şi studenţi în baza unui contract individual de muncă pe durată determinată, egală sau mai mică decât durata vacanţei, încheiat în condiţiile legii, cu normă întreagă sau în regim part-time. De acest sprijin se pot bucura şi patronii care angajează elevi sau studenţi în baza unui contract de muncă temporară, numai dacă durata misiunii de muncă temporară este egală sau mai mică decât durata vacanţei.

În cazul tinerilor în vârstă de până la 18 ani, contractul individual de muncă încheiat cu durata timpului de muncă de şase ore pe zi şi de treizeci de ore pe săptămână se consideră încheiat cu normă întreagă. Nu beneficiază de stimulentul financiar: angajatorii care încadrează în muncă elevi şi studenţi anterior datei de începere a vacanţei stabilite potrivit legii, pentru elevii şi studenţii respectivi şi nici angajatorii care au beneficiat, pentru elevii şi studenţii respectivi, de stimulentul financiar prevăzut în lege pentru o perioadă de şaizeci de zile lucrătoare în cursul anului calendaristic.
Pentru informaţii suplimentare, angajatorii interesaţi se pot adresa AJOFM Olt, la adresa: strada Prelungirea Crişan numărul 2, Slatina sau la numerele de telefon 0249/438.595 sau 0249/438.531.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.