A început demolarea caselor de pe Arieș

A început demolarea caselor de pe Arieș

946
3
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

CRAIOVA. La primele ore ale dimineții, utilaje grele aparținând cosntructorului pasajului subteran, SC Mitliv SRL, au demarat lucrările de demolare a celor două imobile aflate pe strada Arieș.
Chiar dacă era foarte devreme, oamenii s-au adunat să vadă cum decurg manevrele de demolare. Pe lângă muncitorii de la firma constructoare, la fața locului au fost prezenți și cadre de la ISU, mai exact de la Pompieri, care au asigurat ca lucrarea să se desfășoare în condiții de siguranță.

“E greu să vezi o casă cum se demolează, pentru că noi ne-am propus întotdeauna să construim. Mă bucur că firma care a luat această lucrare este optimistă în ermenul de execuție. Și noi ne dorim să limităm pe cât posibil deranjul care se va produce în această zonă”, a declarat primarul Antonie Solomon.

Valoarea totală a lucrărilor de execuție este de 66,051 milioane de lei şi este finanţată prin Programul Operaţional Regional.
Contractul pentru lucrările de execuţie a pasajului subteran a fost câştigat de o asocierea de firme, respectiv SC Mitliv Exim SRL din Craiova şi SC Habau Construcţii


Sursa: oradedolj.ro



3 COMENTARII

  1. #1
    Trancer
    Data de inscriere
     07-09-2009
    Mesaje
    378

    bravoo

  2. #2
    Spammer
    Data de inscriere
     05-10-2005
    Locatie
     in eter
    Mesaje
    2577

    Trist ,imi aduce aminte de Ceausescu ,el a mai vrut sa le demoleze pt linia de tramvai Gara – Romanesti . Sa vedem finalul si daca s a meritat .

  3. #3
    Eros
    Data de inscriere
     05-10-2005
    Locatie
     Craiova, Romania
    Mesaje
    13330

    Sa te tii dezastru in centru acum cu tot inchis

    The message above is my opinion and only mine, no influences and no official statement so if you think it's wrong, you may be right, I'm just human you know..."Only two things are infinite, the Universe and human stupidity, and I'm not sure about the Universe." - Albert Einstein ...

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.