Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj a fost astăzi, alături de Vasile Jianu, candidatului PSD la Primăria Sadova, unde au participat câteva sute de persoane, totodată fiind și ziua comunei.
Ion Prioteasa a fost uimit de numărul mare al populației de aici, afirmând că în Sadova se înregistrează cea mai mare natalitate.
„Dacă în celelalte localităţi populaţia scade aici, la Sadova, numărul locuitorilor creşte. E cea mai mare creştere demografică din România. Într-un moment în care am ajuns la spitalul nostru din Dăbuleni am întâlnit șapte femei din Sadova care abia născuseră. Am văzut starea jalnică a acestui spital şi am investit peste 1 milion de euro în ultimii 2 ani cu gândul la Sadova. Altădată, un bătrân din Sadova mi-a spus chiar în acest târg în care ne aflăm azi că şcoala din localitate cade pe copii şi că aceşti elevi învaţă în trei ture. Atunci am făcut tot ce am putut şi ce a depins de mine pentru a ajuta această localitate”, a rostit Prioteasa.
La rândul său, primarul comunei Sadova şi candidat pentru un nou mandat de edil-şef, Vasile Jianu, a vorbit despre câteva dintre realizările pe care le-a avut în mandatul 2008-2012: modernizarea drumurilor aflate în extravilan (Raieţi – Craioveanul, Sadova Podul I – Mirin – Berciu, Sadova -Brigada, Piscu Sadovei – Gângiova, Sadova – Oaga), modernizarea sediului primăriei, alimentarea cu apă în satele Sadova, Piscu Sadovei, Raieţi, Damian, înfiinţarea Centrului de permanenţă Sadova precum și modernizarea postului de poliţie.
Diana Zamfir