Șomerii din mediul rural beneficiază de cursuri gratuite pentru meseria de ţesător...

Șomerii din mediul rural beneficiază de cursuri gratuite pentru meseria de ţesător – restaurator de covoare

261
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Localnicii din mediul rural, din judeţele Dolj şi Olt, se pot înscrie începând de mâine, la cursurile gratuite de calificare în domeniul ţesătoriei tradiţionale.

 

Acestea se vor desfăşura din acest an, la Primăria Comunei Grădinari, judeţul Olt. Cursurile se desfăşoară în cadrul proiectului “RESTAURO – Specializare în arta ţesătoriei tradiţionale”, derulat de către Fundaţia “Cuvântul care zideşte”, a Mitropoliei Olteniei, în parteneriat cu Asociaţia pentru Formare Profesională a Adulţilor.

„Orice persoană din mediul rural al celor două judeţe se poate înscrie pentru aceste cursuri care se vor desfăşura în două etape a câte şase luni. Prima serie va începe în luna octombrie şi va încheia în luna martie 2012, iar a doua etapă va debuta în luna aprilie a anului viitor şi se va finaliza în luna septembrie”, a precizat Mariana Pasmangia, manager de proiect.

Astfel, 60 de şomeri de la sate se pot înscrie la aceste cursuri, la finalul cărora vor primi un certificate de calificare cu care se pot angaja în acest domeniu.

Diana Zamfir

 



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.