S.O.S. pentru parchetul Sălii Polivalente din Craiova !

S.O.S. pentru parchetul Sălii Polivalente din Craiova !

277
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Primarului municipiului Craiova, Antonie Solomon, dar şi sportivilor din Bănie li se pregăteşte ceva foarte urît: un parchet de cea mai slabă calitate din lipsa fondurilor (ne)alocate.

Marţi, 22.05. a.c., edilul-şef al urbei se plîngea presei că furnizorul echipamentului de sală – scaune, porţi, panouri, fileuri, parchet – nu-i mai răspunde la telefon şi nici nu mai dă nici un semn de viaţă.

Curiozitatea, nu aia de a omorît pisică, ne-a făcut să aflăm de ce-s încurcate, aşa de rău, iţele acestei veritabile afaceri numită – SALA POLIVALENTĂ DIN CRAIOVA.

“Prietenii” politici au dat-o repede pe unele datorii ale municipalităţii rămase nedecontate, de la Zilele Craiovei, către cineva care are strînsă legătură şi cu refacerea complexului sportiv.

Realitatea avea să fie însă cu mult mai crudă: în aceiaşi zi – 22.05.a.c. – în Craiova, reprezentantul firmei care se ocupă de echipamentul de interior al sălii  discuta cu oamenii de sport pentru a le prezenta   materialele cu care va fi dotată Sala Polivalentă: scaune ultramoderne şi ultrarezistente, panouri de ultimă generaţie, ca în NBA, fileuri şi suport de fileu de ultimă generaţie, de la afirma de profil din Japonia, porţi de porţi şi BOMBA BOMBELOR – parchet din tîrg. Nu chiar din tîrg dar unul de o slabă calitate care în maximum 2 ani va trebui schimbat.

În documentarea noastră am aflat că s-a realizat şi un sistem de încălzire a parchetului, unul foarte fragil şi neprofesionist executat, care “poate” ajuta parchetul, în sezonul rece, să fie inundat total şi deteriorat înaintea termenului, optimist, de 2 ani.

Putem spune, în numele oamenilor din sportul craiovean, şi chiar din Oltenia, faptul că de ceea ce ne-a fost frică n-am scăpat. Ceea ce era cel mai important lucru – SUPRAFAŢA DE JOC – va fi  de o calitate îndoielnică şi va pune chiar în pericol integritatea sportivilor.

Ruşine tuturor celor care îşi bat joc de această investiţie atît de necesară Craiovei şi Olteniei. Sperăm ca în acest caz cei implicaţi să se trezească în al 13-lea ceas, dacă nu organele abilitate să se autosesizeze şi să aplice legea pentru cei care îşi bat joc, cu bună ştiinţă, de banul public.

 

Sursa: olteniapress.ro



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.