Proteste la Craiova. “Piticu’ şi Chioru’ au sărăcit poporul”

Proteste la Craiova. “Piticu’ şi Chioru’ au sărăcit poporul”

557
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Aproximativ o mie de persoane s-au adunat, sâmbătă, în jurul orei 15.00, pe esplanada Clubului Electroputere din municipiul Craiova, apoi au plecat într-un marş, oprindu-se pentru câteva minute în faţa unei biserici, unde au rostit rugăciunea “Tatăl Nostru”, informează Mediafax. Marşul, pe parcursul căruia circulaţia rutieră a fost blocată, s-a încheiat în Piaţa Prefecturii, unde manifestanţii au fost aşteptaţi de alte câteva zeci de persoane.

Protestatarii au avut fluiere şi au scandat “Nu staţi la balcoane că muriţi de foame”, “Veniţi cu noi”, “Anticipate”, “Nu vă fie frică că Băsescu pică”, “Piticu’ şi Chioru’ au sărăcit poporul”. De asemenea, au avut pancarte cu mesajele: “Patria este norodul, iară nu tagma jefuitorilor”. “Noi cu mândria, voi cu hoţia”, “Jos Băsescu”.

Acţiunea a fost organizată de Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate. Astfel, la protestul care a fost autorizat au participat 200 de militari în rezervă, cărora li s-au alăturat circa 300 de membri PSD, precum şi oameni simpli.

Printre protestatari s-a aflat şi învăţătoarea Cristina Anghel, care în urmă cu aproximativ un an a intrat în greva foamei. Sursa: Mediafax

GALERIE FOTO:

Protest militari - Craiova - 21.01.2012 - mars
Protest militari - Craiova - 21.01.2012 - mars (2)
Protest militari - Craiova - 21.01.2012 - multime
Protest militari - Craiova - 21.01.2012
Protest militari - Craiova - 21.01.2012 - Mesaj pentru Elena Udrea
Protest militari - Craiova - 21.01.2012 - Mihai Fifor

Cadrele militare au protestat, sâmbătă, la Craiova (Video)

Sursa: radicalindolj.ro



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.