Nu puţini sunt cei care spun că în spatele marilor oameni publici, sau a celor care deţin funcţii în stat, atunci când e vorba de comunicare, sau de transmis vreun mesaj, intervine o echipă de consilieri, un cârd de sfătuitori, în numele cărora demnitarul vorbeşte transmiţând, în fapt, astfel, mesajul lor. N-am să fiu de acord cu această filozofie, în modul absolut. Căci aş accepta din start că cei care ne conduc nu sunt decât nişte figuri şi nu reprezentanţii propriului chip. Hai să fim puţin raţionali şi să nu credem că la Băsescu, atunci când are ceva de spus, vine un consilier care îi spune ce să citească, dar care îi recomandă, în prealabil, ce şosete trebuie să poarte şi ce culoare trebuie să aibă cravata de la gât. E prea multă mitologie în acest domeniu, sau poate noi am văzut prea multe filme americane, în care există conspiraţii, uneltitori şi oameni din umbră, care fac şi desfac.
În spiritul celor de mai sus, vreau să abordez şi întâlnirea pe care preşedintele Consiliului Judeţean Olt, Paul Stănescu, a avut-o la sfârşitul săptămânii trecute cu primarii olteni. Mă rog, o parte dintre ei. Atunci când Stănescu a ţinut să-i cheme la o discuţie pe seama bugetului oltean ce urmează să fie discutat şi aprobat, cel mai probabil săptămâna următoare.
Conştient că nevoile sunt mai multe decât posibilităţile reale ale sumelor ce vor fi repartizate pe primării, preşedintele a procedat cât se poate de corect. Arătându-le cifrele, exact aşa cum sunt ele, fără nici un fel de promisiuni în plus, de genul celor folosite pe la noi, cum ar fi: „mai vedem noi ce facem”, edilii olteni au înţeles că există o dimensiune concretă şi precisă a aşteptărilor pe care ei şi le fac faţă de o instituţie unde, până acum, nici unul dintre predecesorii lui Stănescu (Ionică şi Copilău), nu au procedat aşa cum face, în aceste vremuri ciudate, preşedintele în exerciţiu. Evident, pot să apară, şi ar fi chiar ciudat să nu se întâmple asta, şi nemulţumiri. Cineva tot va crede că a fost dezavantajat. Că lui nu i s-a dat după dimensiunea localităţii, după greutăţile sale personale, sau după partidul din care face parte.
Paradoxal, acţiunea preşedintelui de la CJ Olt, repetată de prin 2009 încoace, de când acesta a dispus de distribuţia bugetului judeţean, ar fi putut fi un bun exemplu şi pentru guvernanţii de la Bucureşti. Cei pe care îi huiduiesc astăzi protestatari din toată ţara. E de neînţeles cum în zona comunicării publice, de mai bine de doi ani de când am reinventat strânsul curelei, nu au fost până acum în stare să transmită, corect, mesajul. Că nu e mai mult, că nu se poate decât aşa, că dacă ar fi, nimeni n-ar fi cu nimic împotriva unor venituri suplimentare sau a unor taxe mai mici, mai de bun-simţ. Şi, răbdător din fire, înţelegător prin definiţie, poporul ar fi înţeles că asta e, că azi e bine, dar că mâine ar putea fi şi mai rău, dacă nu ar exista, la timpul prezent, nişte reţineri.
Căci, până la urmă, dincolo de concursul de grafică şi caricatură prezentat prin mesajele din stradă, principala vină a puterii de astăzi e exact lipsa de comunicare.
