Accidente de circulaţie

Accidente de circulaţie

294
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza


 

Ieri seară, la ora 19.30, în Craiova, pe strada Victor Gomoiu, L.DANIELA, 34 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, la intersecţia cu strada Dimitrie Gerota, nu a respectat semnificaţia indicatorului „Oprire” şi nu a acordat prioritate de trecere motociclului condus de C.JEAN, 57 de ani, din aceeaşi localitate, intrând în coliziune cu acesta.

Din accident, a rezultat vătămarea corporală gravă a lui C.JEAN, care a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean nr.1 Craiova, unde a rămas internat sub supraveghere medicală.

 

Noaptea trecută, la ora 01.30, în Craiova, pe bulevardul Dacia, U.GABRIEL, 28 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, nu a acordat prioritate de trecere la efectuarea virajului la stânga, autoturismului condus din sens opus de T.RĂZVAN, 20 de ani, din aceeaşi localitate, intrând în coliziune cu acesta. Al doilea autoturism a fost proiectat într-un stâlp de susţinere a semaforului electric şi în autoturismul condus de N.GABRIEL, 28 de ani, din localitate, care era oprit pe strada Bariera Vâlcii pentru a acorda prioritate de trecere. Din accident, a rezultat vătămarea corporală uşoară a lui Ş.FLORIN, 23 de ani şi M.ROBERT, 20 de ani, ambii din localitate, pasageri în al doilea autoturism. S-au întocmit acte premergătoare pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

 



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.