Trofeul Electricianului, ediţia a 33-a

Trofeul Electricianului, ediţia a 33-a

416
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Trofeul Electricianului, una dintre cele mai importante competiţii profesionale din România, a ajuns la cea de-a 33-a ediţie în acest an. Concursul oferă angajaţilor din sistemul energetic naţional posibilitatea de a-şi demonstra în fiecare an îndemânarea şi cunoştinţele dobândite de-a lungul carierei profesionale.

Competiţia, aflată la cea de-a 33-a ediţie, a implicat un număr mare de profesionişti care au dorit să-şi demonstreze perfecţionarea. Etapa pe companie este faza premergătoare celei naţionale şi le oferă angajaţilor oportunitatea să se antreneze şi să demonstreze că locul lor este pe podium.

„Trecând de emoţiile probei teoretice, concurenţii infrunta astazi probele practice, desprinse din activitatea lor zilnică. Ei vor avea ocazia să demonstreze că îşi cunosc foarte bine meseria şi că merită premiul cel mare. Primii 3 clasaţi la cele 4 specialităţi: „Exploatare retele de distributie MT, JT”, „Exploatare statii 110kV”, „Masurarea energiei electrice” si  „PRAM”  vor beneficia de oportunitatea de a concura cu tricoul CEZ Distributie la faza naţională a concursului şi de a se întâlni cu colegi din toată ţara, în cursa pentru marele premiu.”, se arată într-un comunicat de presă al CEZ România.

Premiile au fost câştigate astfel: Specialitatea de concurs „Exploatare retele de distributie MT, JT”:
Locul I: Daniel Paraschiv – Centrul Operational Videle, judetul Teleorman
Locul al II-lea: Tomita Barbulescu – Centrul Operational Drobeta Turnu Severin, judetul Mehedinti
Locul al III-lea: Gheorghe Popescu – Centrul Operational Corabia, judetul Olt

Specialitatea de concurs „Exploatare statii 110kV”:
Locul I: Gheorghe Grecu – Centrul Operational Drobeta Turnu Severin, judetul Mehedinti
Locul al II-lea: Viorel Vladut – Centrul Operational Tg Jiu, judetul Gorj
Locul al III-lea: Viorel Lixandru – Centrul Operational Pitesti, judetul Arges

Specialitatea de concurs „Masurarea energiei electrice”:
Locul I: Ionel Iordan – Centrul Operational Alexandria, judetul Teleorman
Locul al II-lea: Victor Sucea – Centrul Operational Tg Jiu, judetul Gorj
Locul al III-lea: Gheorghe Vacaru – Centrul Operational Rm. Valcea, judetul Valcea

Specialitatea de concurs „PRAM”:
Locul: Constantin Belu – Centrul Operational Tg Jiu, judetul Gorj
Locul al II-lea: Viorel Istodorescu – Centrul Operational Drobeta Turnu Severin, judetul Mehedinti
Locul al III-lea: Nicolae Mindruta – Centrul Operational Alexandria, judetul Teleorman

 

Sursa: lupamea.ro



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.