Colegiul “Fraţii Buzeşti” în top 3 pe ţară

Colegiul “Fraţii Buzeşti” în top 3 pe ţară

296
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Repartizarea absolvenţilor din clasa a VIII-a s-a încheiat astăzi. La Colegiul Naţional “Fraţii Buzeşti”, din Craiova, ultima medie, la prima specializare, cu care s-a intrat, a fost 9, 91, clasificând liceul pe locul trei la nivel naţional.


177 dintre elevi au fost repartizaţi cu media 10 în întreaga ţară. Cei mai mulţi au fost în Bucureşti – 20, pe locul al doilea în topul judeţelor cu cele mai multe medii de 10 situându-se Doljul, cu 17 elevi, iar pe trei – judeţele Vâlcea şi Bihor, cu câte 11 candidaţi de nota 10. Conform ierarhiei alcătuite după ultima medie de admitere două licee au fost peste CN “Fraţii Buzeşti”. Pe primul loc se află Colegiul Naţional Sf. Sava” din Capitală, care, la specializarea Matematică-Informatică, a avut ultima medie 9,93. Pe locul 2 se află Colegiul Naţional “Mircea cel Bătrân” din Constanţa, unde, tot la Matematică-Informatică, ultima medie de repartizare a fost 9,92. Peste 500 de elevi din totalul celor 150.725 de absolvenţi ai claselor a VIII-a nu au fost repartizaţi în licee. Aceştia au completat prea puţine opţiuni, pentru clasa a IX-a rămânând libere 29.479 de locuri în anul şcolar 2012-2013, conform Mediafax.

Flaviu Dincă



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.