DOSARE PENALE – infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice

DOSARE PENALE – infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice

299
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

 

 

În seara zilei vineri, 13 iulie a.c., în jurul orei 23.45, lucrători din cadrul Secţiei 11 Bechet  l-au depistat in trafic pe G.CONSTANTIN, 59 de ani, din comuna Sadova, în timp ce conducea pe DN 55 un autoturism având o alcoolemie  de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cel în cauză a fost condus la Spitalul Sadova unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei şi i s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

 

 

În noaptea de 13/14.07.2012, ora 0215, în comuna Moţăţei,  lucrători ai Secţiei 9 Poliţie Rurală Cetate l-au depistat în trafic pe O.ALIN, 26 ani, din localitate, conducând autoturismul proprietate personală având o concentraţie de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Celui în cauză i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei şi i s-a întocmit dosar penal în conformitate cu prevederile OUG 195/2002R.

 

 

În seara zilei de vineri, 13 iulie a.c., în jurul orei 22.30, poliţişti din cadrul  Biroului Rutier Craiova în timp ce executau serviciul de supraveghere a traficului rutier  l-au depistat pe H.CONSTANTIN, 53 ani, din Leamna de Sus în timp ce conducea un autoturism, pe strada Bucovăţ din Craiova, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest indicând o valoare de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că susnumitul nu posedă permis de conducere valabil pentru nicio categorie.

Doljeanului poliţiştii rutieri i-au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere  a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi fără  a poseda permis.

 

 

În seara zilei de vineri, în jurul orei 20.30, poliţişti din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală 14 Bîrca aflaţi în executarea serviciului de patrulare l-au depistat în trafic în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat  pe  C.VIOREL, 62 ani, din localitate, având autorizaţia de circulaţie provizorie a autoturismului expirată.

Şi în această cauză poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală în conformitate cu prevederile OUG 195/2002 R.

 

 

În noaptea de 14/15.07.2012, ora 00.25, efective din cadrul Biroului Rutier Craiova aflate în executarea serviciului de supraveghere a traficului rutier pe Calea București au fost dirijaţi de către ofiţerul de serviciu la un eveniment rutier produs pe strada 22 Decembrie 1989.

La faţa locului a fost identificat V.PETRIȘOR, 41 ani, din Craiova, stabilindu-se faptul că acesta, în timp ce conducea un autoturism, pe fondul consumului de băuturi alcoolice (1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat) a intrat în coliziune cu autoturismul condus de către T.COSTINEL, din comuna Ţuglui, Dolj rezultând astfel pagube materiale.

Lui V.PETRIŞOR i-au fost recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, pe numele său poliţiştii rutieri întocmind dosar de cercetare penală în conformitate cu prevederile O.U.G.195/2002 R.

 

 

În dimineaţa zilei de ieri, în jurul orei 09.30, o patrulă de siguranţă publică din cadrul Secţiei aflându-se în executarea serviciului în comuna Breasta a oprit pentru control, pe DJ 606, un autoturism la volanul căruia a fost identificat  D.AURICĂ, 39 ani, din Craiova, care tracta un alt autoturism condus de P.GEORGICĂ, 43 ani, din Craiova.

În urma verificărilor s-a stabilit că cel de-al doilea autoturism avea autorizaţia de circulaţie provizorie expirată din luna martie. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală conform prevederilor OUG 195/2002 R.

 

 

În noaptea de 14/15.07.2012, ora 00.35, poliţişti din cadrul Secţiei Nr. 2 Poliţie Rurală Breasta  l-au depistat în trafic, pe DJ 606, în comuna Predeşti, pe Z.COSMIN, 22 de ani, domiciliat în Craiova, în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere valabil pentru nicio categorie.

Pe numele craioveanului s-au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale conform prevederilor OUG nr. 195/2002 R.

 



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.