Pasajul subteran se umflă văzând cu ochii

Pasajul subteran se umflă văzând cu ochii

394
18
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(1 voturi, media: 1,00)

Proiectul subteran a fost desenat pentru o stradă care nu are deloc dimensiunea străzii “Arieş”. La o punere în oglindă a datelor din schiţe şi cele de la faţa locului, autorităţile au fost surprinse să constate că tunelul e un colos care creşte înghiţind proprietăţile oamenilor. După două exproprieri, municipalitatea se pregăteşte să facă faţă şi celei de-a treia. 

Pe  măsură ce lucrările avansează la pasajul subteran, autorităţile constată că intră în criză de spaţiu, investiţia devenind un gigant în raport cu strada. Aşa s-a întâmplat ieri, după ce au fost puse în oglindă datele tehnice, din documente, cu cele concrete, de la faţa locului. “Astăzi (n.r. – ieri) am avut o discuţie cu cei de la Direcţia de Proiecte şi Programe şi cu cei de la Urbanism pentru a vedea cum va arăta zona după schimbul de teren pe care urmează să-l facem acolo. Comparând datele din proiectul tehnic cu cele care au rezultat în urma măsurătorilor, am văzut că acestea nu bat. Mai mult, se poate trage concluzia că încă mai avem nevoie de spaţiu pentru a face această lucrare, ceea ce e foarte grav, pentru că nu e foarte uşor să găseşti o soluţie rapidă, aşa cum ne cer constructorii”, a declarat viceprimarul Florentin Tudor, care se ocupă de exproprierile de la pasaj.

Documentele pasajului sunt luate, din nou, la mână

Această constatare dă complet peste cap planurile autorităţilor locale, care se grăbesc să nu ţină în loc şantierul pentru a putea termina lucrarea la termen. Fiind vorba de o situaţie de ultimă oră, absolut neprevăzută, specialiştii din Primărie se vor întâlni la începutul săptămânii într-o altă şedinţă pentru a reface măsurătorile şi a compara din nou toate datele. “Luni vrem să luăm la mână toate datele pe care le avem, dar absolut toate. E foarte important să ştim cum stăm pe teren, pentru că, după câte se pare, proiectul acesta a fost făcut fără prea mare atenţie la datele din teren. S-au grăbit să dea drumul la lucrare, iar acum noi ne trezim că nu avem loc pe unde să săpăm tunelul, ceea ce e inadmisibil pentru un proiect care beneficiază de finanţare din fonduri europene, despre care se presupune că a fost întocmit cu maximă precizie”, a mai adăugat viceprimarul Craiovei.

Primăria Craiova a terminat rezervele de teren

Din primele verificări se pare că nu ar fi vorba de o suprafaţă foarte mare. Chiar şi aşa, autorităţile îşi fac griji întrucât chestiunea intră în probleme administrative mai complicate. Potrivit reprezentanţilor Primăriei Craiova, dacă reiese că e nevoie de încă o bucată de teren, indiferent de dimensiune, municipalitatea nu mai deţine nici o rezervă în zonă pentru a-i propune proprietarului un schimb de teren avantajos. În cazul acesta, singura soluţie ar fi ca municipalitatea să meargă pe varianta despăgubirilor băneşti. În opinia autorităţilor, aceasta este o cale mai complicată deoarece, pe lângă procedurile legale parcurse, trebuie să se ajungă la o înţelegere şi cu proprietarii. Din experienţă, autorităţile spun că aceştia profită de faptul că proprietăţile lor au fost declarate zone de utilitate publică şi emit pretenţii financiare mari. Acest fapt nu avantajează deloc municipalitatea, care va trebui să suporte despăgubirile de la bugetul local.

Despăgubirile, plătite de la bugetul local

Pasajul subteran a fost proiectat să aibă o lungime de 405 metri, realizat în formă de tunel, cu bretele de acces. De la bun început, problema s-a pus în zona caselor de la intersecţia străzii “Arieş” cu strada “Eugeniu Carada”, porţiunea cu cea mai mică lărgime. Pentru a rezolva situaţia, proiectanţii au propus sacrificarea celor două imobile. Pentru că demolările au fost incluse în schiţele iniţiale, despăgubirile care au fost acordate proprietarilor – în sumă de peste 700.000 de euro – au fost date din finanţarea proiectului, adică din fonduri europene. Pe parcurs, constructorii s-au lovit de o altă problemă. Pentru a nu se apropia foarte mult de temelia Bisericii “Sf. Gheorghe-Vechi”, care se află în zonă, au cerut încă o fâşie de teren, pe care autorităţile au găsit-o şi pentru care se scriu acum documentele necesare. Următoarea expropriere care se anunţă acolo ar fi a treia, pe care municipalitatea trebuie să o gestioneze, iar lucrarea nu se apropie de final.

Sursa: cvlpress.ro



18 COMENTARII

  1. #1
    Racer
    Data de inscriere
     12-09-2010
    Locatie
     Craiova, Romania
    Mesaje
    70

    Eu tot nu am inteles nimic din acest pasaj subteran, poate imi spune si mie cineva. Deci incepe de la Uneversitate si se termina la Casa Studentilor??

  2. #2
    Spammer
    Data de inscriere
     06-02-2009
    Locatie
     Unde nu te astepti!
    Mesaje
    5278
    Citat Mesaj initiat de Danny3lo
    Eu tot nu am inteles nimic din acest pasaj subteran, poate imi spune si mie cineva. Deci incepe de la Uneversitate si se termina la Casa Studentilor??

    Exact.Se termina in Calea Bucursti.trece pe sub strada Aries si A.I. Cuza.

  3. #3
    De-al casei
    Data de inscriere
     07-09-2009
    Locatie
     departe...
    Mesaje
    438

    si cei care vor sa mearga spre gara vor astepta sa intre in giratoriu ?
    nici nu vreau sa ma gandesc cum se va umple pasajul de masini care stau la coada sa se duca spre bvd Carol.

  4. #4
    Newcomer
    Data de inscriere
     14-11-2007
    Mesaje
    22
    Citat Mesaj initiat de Laur1
    si cei care vor sa mearga spre gara vor astepta sa intre in giratoriu ?
    nici nu vreau sa ma gandesc cum se va umple pasajul de masini care stau la coada sa se duca spre bvd Carol.


    mai trebuie sa fie o coada de masini si pe pasaj alea dinspre jiu , asa ca mai bine ocolesti centrul

  5. #5
    A~~
    Newcomer
    Data de inscriere
     09-07-2012
    Mesaje
    20

    Ba, Mitica, cheama-l , ba, pa Apollodor, ala din Damasc, pana nu expropriati cladirea Universitatii!

    PS: Vreau sa construiesc si eu un patul la tara. Pot constructorii Pasajului Groazei sa mi-l faca si mie?
    Da”, va rog eu mult, daca se poate, sa nu-l expropriem pe vecinu” Costica ca e preten cu mine. Si nici pe Baba Gica ca imi face cozonaci de Paste.
    Plus ca , daca o expropriati pe Baba Gica, aia va cere de va sparge.

    PPS: Eu, de cand cu pasajele astea, am inceput sa sap la propriul meu tunel. Tunelul incepe sub puscaria de pe Alecsandri si ocoleste Centrul, ramificandu-se apoi in toate directiile. Il fac ingust, cat sa incapem eu si cu nevasta. Cred ca in vreo 3 ani ajung la Real.

    PPPS: S-a gandit cineva cum ar fi sa-si faca o masina zburatoare, din aia, ca in Mad Max?

  6. #6
    Junior
    Data de inscriere
     26-07-2010
    Mesaje
    70

    la cat de idioti sunt luau din trotuare ca si asa ia si cu demolarile care le-au facut realizau 3 benzi pe o parte si 3 benzi pe alta……asa la inteligenta lor de guvizi manelisti fac cate o banda pe sens in tunel si cate una la suprafata …deci in total cate 2 pe sens dar asa avem si noi trafic praf …datorii mai mari si ai ai doare in p….. de noi

  7. #7
    Senior Member
    Data de inscriere
     27-06-2006
    Mesaje
    590

    Eu sunt de parere ca proiectul e bun,problema e ca e greu de facut,ce nu sunt de acord e ca podul suspendat trebuia sa plece de la piata.

    !!!Best option!!!
  8. #8
    A~~
    Newcomer
    Data de inscriere
     09-07-2012
    Mesaje
    21
    Citat Mesaj initiat de inmorthex
    Eu sunt de parere ca proiectul e bun,problema e ca e greu de facut,ce nu sunt de acord e ca podul suspendat trebuia sa plece de la piata.

    pod pt tramvai…
    trebuia totul facut subteran.
    numai pt pietoni daca faceau, subteran, si se termina cu traficul blocat. fara cheltuielile de acum.
    exemplu, P. Universitatii. Bucuresti.

    nu era momentul pe praful asta sa cheltuie bugetul orasului pe exproprieri si alte nenorociri.
    dar de, fostul era megaloman,vroia 50 000 de realizari pe spinarea fraierului platitor de taxe.

  9. #9
    Senior Member
    Data de inscriere
     27-10-2005
    Mesaje
    907

    proiectele extraordinare menite sa descongestioneze traficul ale domnului Solomon.. era de asteptat.. una e sa fi lautar… alta e sa fi primar.. nu se pupa..

  10. #10
    Senior Member
    Data de inscriere
     27-06-2006
    Mesaje
    591

    Lasa ca voua o sa va faca Olguta proiecte,sper sa le termine si pe astea.

    !!!Best option!!!
  11. #11

    Data de inscriere
     02-10-2005
    Locatie
     Craiova
    Mesaje
    17780

    singurul avantaj de la aceste pasaje: locuri de munca, in rest ramane ca si pana acum.

    Publica anunturi simplu si rapid anunturi.craiovaforum.ro
  12. #12
    De-al casei
    Data de inscriere
     03-06-2006
    Mesaje
    259

    Dar gogutza nu a vazut ca nu are loc inainte sa anunte ca o sa il termine nu la pastele cailor ci la termen ….

    Urmeaza sa aflam ca Sala Polivalenta o sa mai dureze cativa ani pana o fac, dau cu asta o sa ia ochii la fraieri … de la celelante proiecte ne realizate …

  13. #13
    Member
    Data de inscriere
     27-03-2009
    Mesaje
    111
    Citat Mesaj initiat de FREAKTUNING
    singurul avantaj de la aceste pasaje: locuri de munca, in rest ramane ca si pana acum.

    Si alea pe termen scurt,si nu neaparat pentru craioveni.Nu cred ca un astfel de pasaj cum este cel suprateran isi avea rostul nici peste 10 ani,cand vor fi si mai multe masini,nu cred ca ne comparam cu Bucurestiul de exemplu,unde chiar este circulatie aglomerata peste tot nu doar in anumite zone.In Craiova chiar si la ore de varf ,poti tranzita orasul in mai putin de 30 de minute,si daca ma fortez putin il tranzitez si pe jos in timpul asta
    Mai bine faceau un pasaj la „viitoru’ ” (statia de la spitalul 3,pan group)

  14. #14
    Newcomer
    Data de inscriere
     22-02-2010
    Locatie
     Craiova
    Mesaje
    25
    Citat Mesaj initiat de emil_91
    Mai bine faceau un pasaj la „viitoru’ ” (statia de la spitalul 3,pan group)

    ai o logica in afimatia asta….de invidiat….nota 2 …stai jos

    AUTOTEHNIC(piese auto import)0757.518.201
  15. #15
    0-day Member
    Data de inscriere
     03-07-2008
    Mesaje
    4

    Cea mai aglomerata intersectie din oras este cea de la pangroup,la viitorul.Cauza o reprezinta singura intrare in rovine din Calea Bucuresti si idiotii nu au incercat varianta cu giratoriu,au lasat varianta comunista cu semafoare..stai de te crecanezi la ale semafoare si stupizii care ar trebui sa se framante stau la cafele….daca poanta de floare e la guvernare,nici in basca nu te doare

  16. #16
    g0d
    di'hor
    Data de inscriere
     16-03-2011
    Mesaje
    741

    La viitorul merge un giratoriu urias de mai rar, cu 2 gauri pentru tramvai prin el, cand trece tramvaiu’ evident sa aiba prioritate.

    E trist cAƒ muzica s-a transformat din activitate relaxantAƒ A®n chestie care-A£i aduce aminte cA®t de proAŸti sA®nt cei mai mulA£i dintre oameni.
  17. #17
    Newcomer
    Data de inscriere
     22-07-2011
    Locatie
     Craiova
    Mesaje
    43

    Unde ai mai pomenit tu sens giratoriu cu gauri in el ? Esti cumva proiectant de drumuri si poduri ?

    Portofoliu Design 3Dwww.facebook.com/Grafician3Dwww.grafician3d.blogspot.com
  18. #18
    Member
    Data de inscriere
     27-03-2009
    Mesaje
    115
    Citat Mesaj initiat de Tonu
    Citat Mesaj initiat de emil_91
    Mai bine faceau un pasaj la „viitoru’ ” (statia de la spitalul 3,pan group)

    ai o logica in afimatia asta….de invidiat….nota 2 …stai jos

    Intre „logica” si „idee proasta” e diferenta bai sepcalie,la fel cum e diferenta intre scris corect in limba romana si scris destinat oracolelor de la 11 ani cu „……”.Comparatia era facuta cu „viitorul” pentru ca e cam acelasi cacat cu zona centrala cand e aglomeratie.Stai jos si da-ti si sapca, poate pari mai inteligent.

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.