Primăria vrea să realizeze un parc de distracţii, în prelungirea Grădinii Zoologice

Primăria vrea să realizeze un parc de distracţii, în prelungirea Grădinii Zoologice

298
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Slătinenii vor avea, în viitor, un parc de distracţii modern, care ar urma să fie amplasat în zona Grădinii Zoologice. Municipalitatea a realizat şi un studiu de oportunitate, zona de agrement urmând să se întindă pe câteva hectare, până în zona cartierului Sărăceşti.

 

„Noi, în 2009, am realizat un studiu de oportunitate privind realizarea unui parc de distracţii care să facă, cumva, legătura cu Grădina Zoologică, pentru că, în general, în Occident, toate aceste Parcuri Zoo sunt legate de parcuri de distracţii. Din acel studiu a rezultat clar că administrarea acelui parc de distracţii, în două variante analizate, nu este avantajoasă pentru un agent economic, decât dacă primăria ar subvenţiona această activitate”, a declarat viceprimarul Slatinei, Minel Prina.

 

Reprezentanţii Primăriei Slatina au inclus acest proiect în strategia de dezvoltare a oraşului pentru perioada 2014-2020 şi speră să obţină finanţare europeană, pe modelul proiectului realizării unui Club Nautic, la Plaja Olt.

 

„În condiţiile în care am reuşi să facem exact cum am semnat contractul pe fonduri europene privind realizarea Clubului Nautic, atunci administrarea va fi a Consiliului Local şi ar fi realizabil”, a mai spus Prina.

Obiectiv: locuri de agrement pentru slătineni şi atragere de turişti

Viceprimarul Prina crede că, pe lângă realizarea Clubului Nautic, un parc de distracţii ar oferi mai multe opţiuni pentru petrecerea timpului liber, atât pentru slătineni cât şi pentru eventuali turişti.

 

„Ne dorim ca cei din Slatina şi cei din împrejurimi să aibă unde să-şi petreacă cel puţin week-end-ul. De asta am realizat şi Clubul Nautic, de asta încercăm să modernizăm şi Baza «Dumitru Dobrescu», pentru care avem studiul de fezabilitate, şi de aceea am făcut şi acel studiu de oportunitate pentru realizarea unui parc de distracţii”, a spus edilul.

 

Fostul administrator public a încercat să dea şi câteva detalii tehnice despre noul proiect care ar urma să se întindă pe mai multe hectare.

 

„Ar trebui să fie pe câteva hectare. Studiul a fost făcut foarte profesionist de o firmă din Franţa care se ocupă de lucrul acesta, de partea de analiză, de oportunitate, a amplasării parcurilor de distracţie. Investiţia ar fi de zeci de milioane de lei. Să sperăm că, în 2020, vom tăia panglica”, a conchis Prina.

Grădina Zoologică aşteaptă avizul de mediu

Minel Prina a precizat că, în aproximativ 30 de zile, vor fi începe şi lucrările pentru reabilitarea şi modernizarea Grădinii Zoologice din Slatina.

 

„Pentru Parcul Zoo avem şi o parte din finanţare şi am putea să demarăm şi lucrările. Mai aşteptăm doar un aviz de la Mediu pentru a obţine autorizaţie de construire. Lucrările vor începe în acest an, în maximum o lună de zile”, a spus el.

 

Aproximativ 50 de miliarde de lei va costa noul Parc Zoo din Slatina.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.