Două serii cu 15 echipe în Liga a II-a

Două serii cu 15 echipe în Liga a II-a

340
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(1 voturi, media: 5,00)

Conform unor surse din cadrul FRF, la nivelul Ligii a II-a s-au înscris 30 de echipe, care vor fi împărţite în două serii a câte 15 echipe, primele jocuri oficiale ale noului sezon fiind programate pe 1 septembrie, iar ultima etapă a turului va avea loc pe 1 decembrie 2012. Returul Ligii a II-a va începe pe 9 martie, iar ultimele jocuri de la nivelul eşalonului al doilea din cadrul sezonului 2012-2013 vor avea loc pe 8 iunie 2013.

Deşi meciurile de la nivelul Ligii a III-a erau şi ele aşteptate cu interes de iubitorii fotbalului, startul noului sezon va fi amânat din cauza problemelor organizatorice cu care se confruntă echipele din eşalonul al treilea. Multe echipe s-au retras pe parcursul sezonului anterior, abandonând competiţia din lipsă de finanţare. La nivelul Ligii a III-a s-a înscris 78 de cluburi, urmând ca acestea să fie organizate în şase serii a câte 13 echipe fiecare. Prima etapă de la nivelul eşalonului al treilea va fi programată pe 7 septembrie, turul urmând să se încheie pe 23 noiembrie. Partea a doua a sezonului va începe la mijlocul lunii martie, mai exact pe 15 martie, şi se va încheia pe 31 mai.

Aceste decizii vor fi ratificate în cadrul şedinţei de miercuri a Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal. Este posibil ca şefii forului fotbalistic de la Bucureşti să stabilească inclusiv componenţa seriilor, urmând ca divizionara B slătineană să-şi cunoască adversarele.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.