Concursului Naţional de Poezie “Traian Demetrescu

Concursului Naţional de Poezie “Traian Demetrescu

653
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Sub egida Consiliului Local şi a Primăriei Municipiului Craiova, Casa de Cultură “Traian Demetrescu” Craiova organizează în perioada 27-28 octombrie 2012, ediţia a XXXIV-a, a Concursului Naţional de Poezie “Traian Demetrescu”(TRADEM).

 

 Juriul concursului va acorda premii şi va publica lucrările premiate, după cum urmează: Premiul TRADEM – în valoare de 500 lei, Premiul I – în valoare de 400 lei, Premiul al II-lea – în valoare de 300 lei, Premiul al III-lea – în valoare de 250 lei, 1 premiu special – în valoare de 250 lei pentru un autor din Oltenia. Lucrările pentru concurs, constând în grupaje de 5 – 7 poezii, redactate (dactilografiate) în câte 3 exemplare, vor fi trimise până la data de 08 octombrie a.c., numai prin poştă, pe adresa:
Casa de Cultură “Traian Demetrescu”, Str. Traian Demetrescu, nr. 31, Craiova, jud. Dolj, cu menţiunea “ PENTRU CONCURS”.
Poeziile trimise nu vor purta semnătură ci un “motto” ales de autor. Plicul cu poeziile va conţine încă un plic închis, care în loc de adresă va purta acelaşi “motto”, iar în interiorul lui se vor menţiona numele şi prenumele autorului, vârsta, adresa şi telefonul. La concurs pot participa creatori care nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor din România ori ai altor asociaţii de scriitori şi care nu au publicat un volum individual de poezie. Câştigătorii vor fi invitaţi la Craiova pentru premiere. Pentru cei invitaţi la manifestări, Casa de Cultură “Traian Demetrescu” Craiova va asigura cheltuielile prilejuite de participarea la acest eveniment, iar transportul va fi asigurat de participant.

 

Sursa: lupamea.ro



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.