MDRT, în proces cu Craiova pentru nereguli la pasaj

MDRT, în proces cu Craiova pentru nereguli la pasaj

557
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(5 voturi, media: 4,20)

Primăria Craiova a solicitat în instanţă suspendarea mai multor acte emise de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), prin Direcţia Generală Constatare şi Stabilire Nereguli Fonduri Europene. Potrivit specialiştilor ministerului de resort, municipalitatea din Bănie, în calitate de autoritate contractantă, a încălcat mai multe dispoziţii legale în materie de achiziţii publice, la atribuirea contractului de execuţie a lucrărilor de la pasajul suprateran. Pe cale de consecinţă, Ministerul Dezvoltării a demarat procedura de reţinere de fonduri, prin emiterea unui act administrativ, a cărui suspendare a fost solicitată de primărie, la Curtea de Apel Craiova.
Potrivit surselor din MDRT, este vorba de atribuirea înainte de termen a contractului de lucrări. Administraţia locală a mai cerut instanţei suspendarea, până la judecarea pe fond, a unui alt act emis de MDRT, similar celui deja menţionat, de această dată pentru constatarea de nereguli în activitatea de dirigenţie de şantier, tot la pasajul suprateran. Revenim



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.