Intervenţii SMURD Slatina

Intervenţii SMURD Slatina

640
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

 Echipajul de prim ajutor din cadrul SMURD Slatina a intervenit astăzi, la ora 11.02, pe DJ 677, pe raza localităţii Slătioara, pentru a acorda îngrijiri medicale victimelor unui accident rutier.

Ajunşi la locul solicitării, împreună cu un echipaj cu medic de la SJA, paramedicii au acordat prim ajutor mai întâi unei persoane de sex feminin, pasageră în autoturismul Mercedes, Tudoriţa C., de 57 de ani, din comuna Traianu, găsită de aceştia conştientă, stabilă hemodinamic şi respirator, cu dureri la membrele inferioare şi superioare. Apoi, salvatorii au acordat îngrijiri medicale şoferului aceluiaşi autoturism, Marius N., de 43 de ani, din municipiul Slatina, care prezenta dureri la nivelul toracelui şi coloanei cervicale. Ambele victime au fost transportat la Spitalul Slatina pentru investigaţii medicale amănunţite. Tot la UPU Slatina a ajuns şi şoferul autoutilitarei Volkswagen, conştient, transportat de ambulanţa cu medic a SJA.

O jumătate de oră mai târziu, o autospecială pentru lucru cu apă şi spumă, împreună cu echipa de căutarea-salvare din cadrul Detaşamentului Slatina, echipajul SMURD şi o ambulanţă cu medic de la SJA, au intervenit în comuna Priseaca, sat Buiceşti, pentru salvarea unei persoane de sub un mal de pământ. În momentul sosirii echipajelor la locul solicitării, victima, Florian P., de 45 de ani, din comuna Valea Mare, fusese scos din groapa ale cărei margini se surpaseră, acesta fiind preluat de cadrele medicale şi paramedicale. Bărbatul era conştient, cooperant, cu dureri la nivelul toracelui şi membrelor inferioare. Pacientul a fost transportat la UPU Slatina.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.