„Este un criminal în libertate, iar copilul meu putrezeşte”

„Este un criminal în libertate, iar copilul meu putrezeşte”

697
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Un tată în lacrimi, o familie îndoliată! Dumitru Arabagiu, tatăl lui Adrian Arabagiu, a vorbit, în exclusivitate pentru Gazeta Nouă, despre drama prin care trece familia sa de la dispariţia fiului de 29 de ani. Stâpânindu-şi cu greu lacrimile, bărbatul s-a plâns de faptul că nici la patru luni, după ce băiatul său a murit în urma unei lovituri date de Remus Cepăreanu, dosarul nu este instrumentat de un judecător. Se pare că ancheta este ţinută pe loc de lipsa raportului medico-legal care trebuie să vină de la Institutul de Medicină Legală Craiova.

 

„Nu s-a dat soluţie de către procuror. Nu ştiu de ce. Sunt concediile, ancheta probabil că aşteaptă raportul medico-legal. Ăsta durează întotdeauna”, a declarat procurorul Adrian Aspra, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.

 

Între timp, fiul fostului şef al SPR şi primar al comunei Cîrlogani, Ovidiu Cepăreanu, se comportă ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat şi nu ar fi murit un tânăr din cauza lui.

„Bă, să vezi ce-i dau eu ăstuia!”

Dumitru Arabagiu a povestit cu durere despre seara de 6 mai 2012, atunci când o lovitură de pumn l-a băgat pe fiul său într-o stare de comă din care nu mai avea să iasă. Bărbatul a aflat de la martorii oculari că tot conflictul dintre băiatul său şi Cepăreanu a pornit de la nişte câini de vânătoare, beizadeaua fiind deranjată de faptul că Adrian Arabagiu i-a cerut să-şi scoată ogarii din incinta barului din Dranovăţu, unde s-a produs tragedia.

 

„A apărut Remus Cepăreanu cu trei câini mari de rasă care au început să se plimbe prin acea terasă. După vreo zece minute, băiatul meu l-a rugat să-şi ia câinii de acolo pentru că are frică de ei. Erau nişte câini de vânătoare, mari. I-a dus în maşină, dar când s-a întors a început să-l jignească pe Adi, să-l facă nesimţit. Se cunoşteau, făcuseră un Revelion împreună şi cred că asta l-a şi îndemnat să-l roage să-şi ia câinii, el fiind o fire foarte aşezată”, îşi aminteşte Dumitru Arabagiu.

Faptul că Adrian a avut „tupeul” să-i dea câinii afară l-a mâniat pe Cepăreanu Junior, care s-a simţit inferior.

 

„Totul s-a liniştit, Remus mai era cu încă doi băieţi din sat la masă. La un moment dat, după aceste discuţii, el le-ar fi spus celorlalţi «bă, să vezi ce-i dau eu ăstuia»”, mai spune Dumitru Arabagiu.

 

Remus Cepăreanu l-a atacat pe Adrian Arabagiu mişeleşte, pe la spate, din ce i-a fost povestit tatălui victimei. Mai mult, beizadeaua s-a strecurat venind lângă victima sa desculţ.

 

„Cam după un sfert de oră, când toate lucrurile se liniştiseră, băiatul meu a venit la el l-a masă şi l-a întrebat «Măi, Remus, de ce mă faci nesimţit?». Ştiu de asta de la cei care au fost acolo. Ei erau de vârste apropiate. Când nu i-a dat niciun răspuns, băiatul meu s-a îndreptat spre ieşire. Mai avea puţin şi ieşea, când Remus s-a descălţat, a fugit de la masă, l-a înjurat şi l-a lovit pe la spate”, spune Arabagiu.


„Avem senzaţia, şi asta ne-a distrus, că lucrurile se tergiversează”

Reţinut iniţial pentru 24 de ore, după mai multe ore de audieri, Remus Cepăreanu este cercetat în libertate pentru lovituri cauzatoare de moarte, decizia fiind luată de magistraţii Tribunalului Olt. Faptul că cel din cauza căruia nu se mai pot bucura de unicul fiu umblă în libertate distruge încet familia Arabagiu.

 

„Avem senzaţia, şi asta ne-a distrus, că lucrurile se tergiversează pentru că sunt aproape patru luni de zile de la eveniment şi încă nu a apărut certificatul medico-legal de la Craiova pentru punerea pe rol a cauzei.  Este un criminal care este în libertate, şi cel mai dureros este că îl vedem, se plimbă, merge la baruri, iar copilul meu putrezeşte. Trece ca şi cum ar fi fost la o partidă de fotbal şi ar fi dat un gol”, mai spune Dumitru Arabagiu.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.