Solomon: Arafat – brancardier, protestatarii – o mică masă de manevră, dar...

Solomon: Arafat – brancardier, protestatarii – o mică masă de manevră, dar nu a mea!

669
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

CRAIOVA. Primarul Craiovei l-a catalogat pe Raed Arafat drept “brancardier”, susţinând în plus că, personal, nu are nimic de-a face cu ieşirea revoluţionarilor craioveni în stradă,” cum se vorbeşte pe la un partid”.
“Nu ştiu ce înseamnă Raed Arafat pentru România asta şi ce a făcut. Vorba lui Mircea Dinescu: un brancardier şi nu ştiu ce. Nici nu mă interesează, dar eu spun că protestele în stradă au fost manipulate. Adică nu poţi să vii cu 300-600 de ultraşi la Bucureşti ca să te baţi cu jandarmii pentru că şi-au adus aminte că la nu ştiu care meci Steaua-Dinamo i-au bătut jandarmii pe câţiva de acolo. Şi după aceea să strigi «Jos Băsescu!». Nu ştiu, mi se pare ciudat. De ce nu au făcut-o până atunci, când s-au tăiat bani, s-a dat afară. Jos Băsescu? Pentru ce? Că le-a salvat ţara? Aşa este: orice lucru bun nu rămâne nepedepsit”, a declarat Solomon, la conferinţa de presă de azi.

Edilul – şef a mai povestit că i-a ajuns la urechi faptul că “pe la un anumit partid” se vorbeşte că el scos revoluţionarii craioveni în stradă, să protesteze împotriva preşedintelui Băsescu, lucru pe care s-a grăbit să-l infirme.

“Este o masă mică de manevră a oamenilor politici care vor să ia locul lui Băsescu, vor să conducă ţara. Aceasta este părerea mea şi o susţin sus şi tare. Eu niciodată nu o să ies în stradă, nu am ieşit nici atunci la Revoluţie şi nu o să ies nici acum. Bine, că se vorbeşte pe la un partid că eu scot revoluţionarii în stradă. La un partid, că ei atâta ştiu, când se întâmplă ceva rău, e vina primarului. Revoluţionarii craioveni, îi ştiţi că sunt destul de puţini, ce să fac eu cu ei, cu domnu’ Vili (Vili Căldăraru, unul dintre revoluţionari – nr) şi cu mai ştiu eu cine. Nu eu i-am trimis. Eu nu trimit pe nimeni”, a mai spus Solomon.

Sursa: oradedolj.ro



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.