Accident grav la Valea Mare

Accident grav la Valea Mare

596
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(2 voturi, media: 3,00)

Echipajele de prim ajutor şi descarcerare din cadrul SMURD Slatina, împreună cu două echipaje de la SJA, au intervenit  astăzi, la ora 14.48, pe DN 65-E 574, în curba de la ieşirea din comuna Valea Mare spre municipiul Slatina, unde, în urma unui accident rutier, două persoane au rămas încarcerate.
Ajunşi la locul solicitării, salvatorii au găsit cele trei autoturisme implicate în accident, un Logan înmatriculat în Vrancea, o autocisternă de Mureş şi un Volkswagen Passat înmatriculat în Bucureşti, pe şosea, şoferul din Logan, Dumitru G., de 60 de ani, din localitatea Coteşti, judeţul Vrancea, rămânând prins între fiarele contorsionate ale autoturismului. Cu ajutorul accesoriilor din dotarea autospeciale, paramedicii au reuşit să-l scoată pe bărbat din autoturismul avariat după aproximativ 10 minute, acesta fiind transportat, conştient şi cooperant, la UPU Slatina. În timp ce militarii de la descarceare încercau să-l scoată pe şofer din vehicul, membrii echipajului de prim ajutor, împreună cu personalul medical de la SJA, au preluat-o pe pasagera din dreapta-faţă a Loganului, Ioana G., de 53 ani, tot din localitatea Coteşti, care a fost găsită de aceştia în stop cardio-respirator, cu multiple plăgi la nivelul feţei, fiind începute imediat manevrele de resuscitare. Victima a ajuns la spitalul Slatina, în stare foarte gravă, personalul medical nemaiputând să facă nimic pentru a o salva pe femeie.
Tot la spitalul din Slatina a ajuns şi şoferul autocisternei, conştient, cu dureri la nivelul toracelui şi în zona cervicală.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.