,,Datoria Regiei de Termoficare este aproape cât bugetul Craiovei”

,,Datoria Regiei de Termoficare este aproape cât bugetul Craiovei”

490
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(1 voturi, media: 5,00)

Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu a prezentat în conferinţa de presă din data de 10 septembrie a.c., mult aşteptatele rezultate din urma auditului intern şi al Curţii de Conturi. Din raportul făcut cu privire la situaţia financiară de la Regia Autonomă de Termoficare Craiova rezultă că datoriile înregistrate până acum sunt de ordinul miliardelor şi au fost ascunse de ochii Consiliului Local până acum.


,,Rezultatul finaciar al Regiei Autonome de Termoficare Craiova de la finele anului 2011, în urma căruia se înregistrează o pierdere de 7.989.000 lei nu exprimă realitatea deoarece s-au constatat o serie de sume de natura cheltuielilor înregistrate în mod nelegal în conturi înafara bilanţului. Este ceea ce v-am spus eu în perioada campaniei electorale, şi anume că au venit cu o anumită sumă pe care au prezentat-o Consiliului Local, dar că în conturi din afara bilanţului au ascuns de fapt adevăratele datorii ale regiei.”, a declarat Olguţa Vasilescu.

La data de 31 noiembrie 2011 în soldul Contului 808- ,,Datorii contingente” se găsea înregistrată suma totală de 90.108.000 lei, sumă de natura cheltuielilor financiare care dacă ar fi fost înregistrate în evidenţa contabilă şi luată în calcul la stabilirea rezultatului financiar ar fi majorat pierderea înregistrată. ,,Analizând în structură soldul contingent 49.993.000 lei calculate de complexul energetic conform clauzelor contractuale pentru neachitarea în termen a facturilor emise de către Regia Autonomă de Termofiare Craiova suma se ridică la sfârşitul lunii mai, a.c., la valoarea de 53.950.000 lei conform balanţei de verificare.”, a raportat primarul.

,,…dacă plătim mâine datoriile Regiei de Termoficare, putem să ne luăm adio de la măturat străzile şi alte asemenea lucruri”


Tot înafara bilanţului, în acelaşi cont, la 31 decembrie 2011 Regia de Termoficare mai avea înregistrată şi suma de 35.973.000 lei . S-a constatat că suma respectivă reprezintă obligaţia către bugetul de stat stabilită de Agenţia Naţională de Administraţie Fiscală.

În aceaşi conturi din afara bilanţului  se mai găsea înregistrată suma de 4.141.000 lei reprezentând impozite şi taxe locale calculate de Directia Impozite şi Taxe locale din cadrul Primăriei Craiova.

Un alt aspect al raportului ce merită aprofundat este acela al cheltuielilor foarte mari cu procesele pe rol:

,,Numai în anul 2011 s-au constatat cheltuieli înregistrate privind comisioanele şi onorariile în sumă 241.000 lei iar în anul 2012 în sumă de 120.000 lei, sumă cheltuită cu diverşi avocaţi angajaţi în afara Regiei de Termoficare. Cu alte cuvinte avem serviciu juridic acolo, dar angajăm pe miliarde avocaţi.”, a spus primarul.

Aceste cheltuieli pe de-o parte şi neîncasarea creanţelor pe de altă parte, au condus la majorarea corespunzătoare a pierderii şi lipsa de lichidităţi necesare achitării furnizorilor. În plus, Regia de Termoficare nu a constituit niciun provizon pentru pentru clienţii incerţi.

Primarul a mai declarat că ,,din cele arătate reiese că rezultatul financiar de la finele anului 2011- pierdere de 7.989.000 lei nu exprimă realitatea, pierderea fiind mult mai mare. Datoria Regiei de Termoficare este de peste 2.200 de miliarde. Este aproape cât bugetul Craiovei. Deci dacă plătim mâine datoriile Regiei de Termoficare, putem să ne luăm adio de la măturat străzile şi alte asemenea lucruri.”

Claudia Răciulă



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.