Acţiune de amploare pentru prevenirea accidentelor în mediul rural

Acţiune de amploare pentru prevenirea accidentelor în mediul rural

226
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

În data de 14.09.2012, între orele 16.00 – 19.00, a fost organizată şi s-a executat o acţiune pentru prevenirea accidentelor rutiere în mediul rural, pe raza judeţului Dolj, la care au fost mobilizaţi nu mai puţin de 78 de poliţişti din cadrul Serviciilor de Ordine Publică şi Rutier, din cadrul IPJ Dolj.
Cu ocazia acţiunii au fost organizate 34 de filtre rutiere, în cadrul cărora au fost oprite pentru control 789 de autovehicule şi au fost legitimate 838 de persoane.
Pe parcursul verificărilor, poliţiştii au constatat 6 fapte de natură infracţională, pentru care au fost întocmite dosare penale şi nu mai puţin de 268 de abateri contravenţionale, pentru care au fost aplicate amenzi în valoare totală de 42010 lei, au fost reţinute 5 permise de conducere şi au fost retrase 9 certificate de înmatriculare.
Exemple:
1. A fost depistat T.MARIAN, 21 de ani, din comuna Moţăţei, care conducea un autoturism pe DJ 563 A, pe raza satului Moţăţei, fără a poseda permis de conducere. Susnumitului i-a fost întocmit dosar de cercetare penală conform prevederilor OUG 195/2002-Rep.
2. A fost identificat în trafic T.FLORIN, 21 de ani, din comuna Ciupercenii Noi, care în seara zilei de 09.09.2012, în timp ce conducea autoturismul proprietate pe strada Gării din comuna Poiana Mare, la efectuarea virajului la stânga, nu a acordat prioritate de trecere biciclistului C.ŞTEFAN, 57 de ani, din localitate, acroşându-l uşor cu partea faţă. În urma accidentului biciclistul nu a suferit vătămări corporale. După incident conducătorul auto nu a anunţat organele de poliţie, fiind identificat în trafic, în ziua de 14.09.2012 cu ocazia acţiunii. Acesta a fost sancţionat contravenţional conform OUG 195/2002-Rep. şi i-a fost reţinut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
3. H.NICOLAE, 38 de ani, din Mogoşoaia, Ilfov, a fost filmat de aparatul radar montat pe autospeciala de poliţie, în timp ce a circulat pe Calea Severinului cu viteza de 103 km/h. A fost sancţionat contravenţional conform OUG 195/2002 Rep. şi i s-a reţinut permisul de conducere.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.