Craioviţa Nouă – fără comerţ ilegal

Craioviţa Nouă – fără comerţ ilegal

295
3
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

În data de 15.09.2012, între orele 09.00 – 13.00, poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Craioviţa Nouă au organizat şi executat o acţiune în sistem integrat, la care au fost angrenaţi 32 de participanţi (poliţişti, jandarmi din cadrul GJMb Craiova şi poliţişti locali).
Aceştia au avut în atenţie 7 locuri şi medii de interes operativ, printre care şi un centru comercial, fiind controlate 47 de societăţi comerciale, 7 localuri de alimentaţie publică, 5 săli de jocuri mecanice şi au fost organizate 2 filtre auto pentru controlul selectiv al traficului, în cadrul cărora au fost oprite în trafic şi controlate 67 de autovehicule.
Pentru neregulile constatate au fost aplicate 45 de sancţiuni contravenţionale, din care 29 la Legea12/1990, pentru combaterea activităţilor comerciale ilicite, valoarea totală a sancţiunilor aplicate ridicându-se la suma de 19940 lei.
De asemenea, poliţiştii au ridicat în vederea confiscării bunuri şi mărfuri în valoare totală de 1430 lei, întrucât comercianţii nu au putut prezenta documente de provenienţă, în conformitate cu prevederile legale.
Exemplu: A fost depistată G.CLAUDIA, 30 de ani, din comuna Urzicuţa, Dolj, care transporta marfă cu o autoutilitară, fără acte de provenienţă cu scopul de a le introduce şi a le oferi spre vânzare prin punctul de lucru al unei societăţi situat în Piaţa Craioviţa Nouă. Persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional conform Legii nr. 12/1990 R, cu amendă în valoare de 1500 lei şi s-a dispus ridicarea în vederea confiscării a mărfii ce o deţinea şi o transporta fără documente legale.



3 COMENTARII

  1. #1
    Junior
    Data de inscriere
     27-05-2009
    Locatie
     craiova
    Mesaje
    55

    o nimica toata, oare ce va impiedica sa faceti mai multe razii de acest gen si daca e posibil fara sa ii anuntati ca asa oricum nu vin.

    nu sunt genul de om care sa accepte prostia, deci nu reputatia negativa ma recomanda, nu sunt filozof dar va ating la sentiment cand intreceti masura.respect pentru oameni cu respect.
  2. #2
    Member
    Data de inscriere
     29-05-2012
    Mesaje
    203

    In Piata Centrala e o mizerie generala, din orice punct de vedere.
    Cati din cei care vand in piata au acte in regula ( iar cei care au ceva acte le obtin cu spaga)?.
    Mai arata si ca o groapa de gunoi! Rusine mare…

  3. #3
    De-al casei
    Data de inscriere
     03-06-2006
    Mesaje
    370

    tip of the iceberg cum ar zice strainu …

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.