Siguranţa în şcoli , prioritatea maximă

Siguranţa în şcoli , prioritatea maximă

488
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Probleme avute anii precedenţi au determinat autorităţile să puna mult mai mult accent pe siguranţa din şcoli.

De-a lungul anilor au avut loc numeroase incidente în şcoli: de la filmuleţe cu caracter pornografic, în care protagoniştii nu sunt nimeni alţii decât elevii, până la bătăi sau tot felul de ameninţări pe care adolescenţii le primesc din partea unor persoane ce au anumie interese şi încearcă să se foloseacă de aceştia.

Cu ocazia începerii noului an şcolar, instituţiile cu atribuţii în asigurarea siguranţei în şcoli au luat toate măsurile pentru creşterea gradului de siguranţă în unităţile de învăţământ din judeţul Dolj. Obiectivele generice ale acestui plan de măsuri sunt asigurarea zonei din jurul unităţilor de învăţământ, scurtarea timpului de răspuns al structurilor de ordine publică la solicitările primite din partea elevilor sau cadrelor didactice şi securizarea unităţii de învăţământ.

Pentru realizarea acestor obiective au fost stabilite mai multe măsuri concrete, printre care: organizarea de acţiuni punctuale pentru combaterea fenomenului infracţional şi prevenirea actelor de violenţă împotriva elevilor şi cadrelor didactice; includerea unităţilor de învăţământ în itinerariul de patrulare al patrulelor mixte sau independente constituite în sistem integrat din poliţişti, jandarmi şi poliţişti locali, în special pe timpul sosirii şi plecării elevilor de la şcoală; organizarea de acţiuni specifice pentru prevenirea unor fapte de natură infracţională în zona şcolilor şi combaterea consumului de droguri şi a traficului de substanţe stupefiante; folosirea unei singure căi de acces in incinta şcolii pentru o bună monitorizare a persoanelor care intră în şcoală.

În vederea punerii în practică a acţiunilor şi realizării obiectivelor acestui program, precum şi pentru asigurarea unei eficienţe sporite a acestei misiuni, cooperarea se realizează între Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dolj, Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova, Administraţia publică locală, Poliţia Locală, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj şi conducerile unităţilor de învăţământ.

Sursa: boomedia.ro



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.