„Administraţiile din Scorniceşti şi Drăgăneşti-Olt nu vor fi reînfiinţate”

„Administraţiile din Scorniceşti şi Drăgăneşti-Olt nu vor fi reînfiinţate”

298
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Aţi fost numit în funcţia de director al DGFP Olt în 17 septembrie. Ce credeţi că vă recomandă pentru această funcţie?
Am terminat Facultatea de Ştiinţe Economice din Craiova, secţia finanţe-credit şi am un master în managementul financiar contabil al Administraţiei Publice. După finalizarea studiilor am ocupat, în perioada 1997-2000, funcţia de inspector în cadrul serviciului de audit, din 2000 până în 2004 am fost comisar la Garda Financiară Olt, din 2004 până în 2007 inspector la serviciul de investigaţii fiscale, după care în intervalul 2007-2009 am ocupat postul de consilier în cadrul serviciului de inspecţie fiscală. În perioada mai-decembrie 2009 am fost director coordonator adjunct la Garda Financiară Olt, iar de atunci până în momentul în care am preluat funcţia pe care o ocup în prezent am revenit la postul de consilier în cadrul serviciului de inspecţie fiscală, ocupat şi în perioada 2007-2009. Consider că numirea mea în funcţia de director al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Olt este o răsplată a muncii pe care am depus-o de-a lungul timpului în cadrul instituţiei.

Care sunt principalele direcţii spre care vă veţi îndrepta atenţia?
În primul rând, mă voi concentra pe gradul de colectare şi de realizare a încasărilor, apoi pe monitorizarea contribuabililor nou înfiinţaţi, mai ales atunci când domeniile de activitate ale acestora prezintă un risc ridicat de evaziune fiscală. Voi încerca să implementez un management inteligent al arieratelor. Printre obiectivele pe care mi le-am propus se numără şi transmiterea către activitatea de inspecţie fiscală a contribuabililor care nu-şi îndeplinesc obligaţiile declarative, în vederea declanşării acţiunii de inspecţie fiscală, precum şi consolidarea serviciilor de primire a declaraţiilor fiscale, în scopul de a oferi servicii mai bune contribuabililor, dar şi de a facilita colaborarea cu celelalte instituţii. Mi-am propus să sprijin mediul de afaceri, să stimulez depunerea online a declaraţiilor şi a plăţilor electronice, să soluţionez operativ şi în termen solicitările contribuabililor şi să am o bună colaborare cu toate instituţiile.

Care credeţi că este cea mai mare problemă a Finanţelor oltene?

Cred că Finanţele oltene se confruntă cu probleme curente legate de încasarea arieratelor, cauzate de firme care au datorii mari şi sunt în situaţii delicate, în insolvenţă, în faliment şi care nu dispun nici măcar de bunuri pe care să le putem reţine, astfel încât să recuperăm datoriile pe care le au aceste firme. Per total însă, la nivelul judeţului Olt nu sunt probleme mari, chiar ne situăm printre cele mai eficiente Direcţii în ceea ce priveşte îndeplinirea indicatorilor.

Pe ce loc se află Direcţia Generală a Finanţelor Publice Olt la nivel de ţară din punct de vedere al sumelor colectate şi vărsate la bugetul naţional?
În momentul de faţă nu am o situaţie exactă, pentru că un astfel de clasament se face la sfârşitul lunii, dar suntem undeva în primele cinci locuri.

Ce credeţi că merge cel mai bine în cadrul Finanţelor oltene?
Bine cred că merg încasările. De asemenea, cred că mai merge bine şi activitatea de inspecţie fiscală şi spun asta în cunoştinţă de cauză, pentru că vin din acest sector şi ştiu foarte bine cum stă situaţia.

Sunt oltenii buni platnici?
Având în vedere nivelul la care se situează încasările, cred că oltenii nu sunt nici printre cei mai conştiincioşi plătitori de taxe şi impozite, dar nu sunt nici printre rău platnici. Ocupă mai degrabă un loc de mijloc.

Care sunt principalele cauze care duc la colectarea greoaie a taxelor şi cum v-aţi propus să îmbunătăţiţi această situaţie?
Consider că sunt două cauze pentru colectarea greoaie a taxelor. Primul dintre ele este faptul că unii dintre agenţii economici din judeţul Olt au o situaţie financiară dificilă, sunt în imposibilitate de plată, iar o a doua cauză cred că este faptul că există agenţi economici care au fost rău intenţionaţi de la bun început, pornind cu această mentalitate negativă încă de la înfiinţare. Un prim pas pentru reglementarea acestei situaţii este transmiterea către activitatea de inspecţie fiscală a unei baze de date cu contribuabilii rău platnici şi declanşarea acţiunii de inspecţie fiscală. Apoi, trebuie implementat cât mai repede posibil un management inteligent pentru recuperarea datoriilor neachitate.

Câte administraţii ale finanţelor publice există în prezent în judeţ şi ce şanse sunt să fie reînfiinţate administraţiile finanţelor publice închise în vara anului trecut?
În judeţul Olt funcţionează în acest moment cinci administraţii fiscale: administraţia finanţelor publice Caracal, administraţia finanţelor publice Corabia, administraţia finanţelor publice Balş, administraţia finanţelor publice Slatina şi administraţia finanţelor publice Contribuabili Mijlocii, după ce în cursul anului 2011 au fost desfiinţate administraţia finanţelor publice din Scorniceşti şi Drăgăneşti-Olt. Nu cred că aceste două administraţii fiscale vor fi reînfiinţate, mai ales că până în 2014 Uniunea Europeană ne impune să facem regionalizarea, cel puţin la nivelul instituţiilor.

Cum este perceput judeţul Olt din punct de vedere fiscal?

Cu toate că suntem un judeţ mic, de la care nu sunt aşteptări foarte mari, din punct de vedere fiscal ne numărăm printre fruntaşi, cu încasări de peste 100% aproape în fiecare lună.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.